Chiar mă gândeam dacă nu cumva am săpat prea adânc și am pierdut firul. Mă bucur să văd că nu sunt singur în dilemele astea! Pare că toți ne învârtim în jurul unor probleme similare, legat de integritate, respectul pentru cursant și… nu știu, cum să echilibrezi partea didactică cu cea etică, fără să pari fie prea rigid, fie prea… „lasă-mă-să-mă”. Mie asta îmi dă bătăi de cap: cum să-mi structurez materialele și interacțiunile astfel încât să fie nu doar eficiente, ci și fundamentate pe principii morale solide. Ce exemple concrete ați întâlnit, sau la ce v-ați gândit în mod special legat de manipularea informației, de exemplu, sau de promovarea unei gândiri critice reale, nu doar una de fațadă?

Andra: Mă bucur că ai deschis discuția asta, Mircea! Exact la fel mă simt și eu uneori, parcă e un labirint subtil unde trebuie să găsești echilibrul perfect. La mine, de exemplu, preocuparea mare este cum să adaptez materialele la nevoile diverse ale cursanților, fără să ajung la situații în care unii se simt dezavantajați sau, pe de altă parte, să supraîncărc cu informații pe cei care deja se descurcă. E o linie fină între a fi empatic și a oferi un parcurs educațional standardizat și corect pentru toți.

Și legat de manipularea informației, da, e un subiect fierbinte. Mă tot întreb cum pot să prezint informația neutru, dar în același timp să încurajez cursanții să își formeze propriile opinii, să nu ia totul de-a gata. Nu vreau să ajung să le „vând” un anumit punct de vedere, ci să îi ajut să dezvolte instrumentele necesare pentru a analiza singuri și a ajunge la concluzii. Ai vreun exemplu concret despre cum ai abordat asta, sau ce strategii ai încercat să aplici? Orice idee e aur curat pentru mine acum!

mircea: Andra, exact, „labirint subtil” e termenul perfect! Mă regăsesc total în ce spui tu, mai ales la partea asta cu adaptarea materialelor. E ca și cum ai încerca să construiești o scară pe care să poată urca toată lumea, indiferent de înălțimea inițială, dar fără să o faci să pară prea simplă pentru cei înalți sau prea grea pentru cei scunzi. Paradoxal, nu?

Și la felul cum vorbim de manipularea informației – mă bucur că ești și tu pe fir. Eu am încercat să merg pe ideea asta de a le prezenta diverse perspective pe aceeași temă. De exemplu, dacă vorbim despre un eveniment istoric, nu mă limitez la o singură interpretare, ci le aduc în față cel puțin două sau trei, cu argumente pro și contra pentru fiecare. Apoi, rolul meu devine să-i ghidez să identifice cum au fost construite acele argumente, ce surse au fost folosite (și cât de credibile sunt ele), ce limbaj a fost ales (poate chiar emoțional, ca să influențeze). Nu le spun eu ce e „adevărul”, ci îi învăț să caute indicii în „cum” e spus un lucru.

O altă chestie care m-a ajutat e să folosesc studii de caz. Să le dau un scenariu unde există o problemă, iar ei să trebuiască să propună soluții, dar și să explice de ce au ales acele soluții, ce principii etice au stat la baza deciziei lor. E un exercițiu bun de autocunoaștere și de conștientizare a propriilor valori.

Și cum zici tu, nu, nu vrem să le „vândm” nimic. Cred că e esențial să le arătăm că și noi, ca profesori, suntem într-un proces continuu de învățare și de reevaluare. Nu e o rușine să recunoști că nu ai răspunsul la tot, sau că ai greșit o dată. Dimpotrivă, asta îi încurajează și pe ei să fie mai deschiși și mai curajoși în a pune întrebări și a-și exprima îndoielile.

Oricum, e reconfortant să știu că nu sunt singur în căutările astea. Mulțumesc pentru deschidere!