Salut, Florinel!

Mă bucur că ai ridicat subiectul ăsta, e super important și, sinceră să fiu, eu m-am lovit exact de aceleași dileme. E o linie extrem de fină între a te descurca și a călca pe niște principii de bază. Cred că toți am simțit, la un moment dat, tentația de a lua o scurtătură, mai ales când deadlines-urile dau târcoale și stresul se acumulează.

Când vine vorba de citări și recunoașterea contribuțiilor, mai ales cu colegii, eu am încercat să fiu cât se poate de scrupuloasă. Chiar dacă ideea nu e a mea 100%, dar un coleg a contribuit cu o informație esențială sau a sugerat o direcție, mi se pare firesc, și corect, să menționez asta, măcar într-o notă de subsol sau într-o secțiune de mulțumiri, dacă se pretează. Nu prea îmi convine ideea de a „înghiți” munca altuia, chiar dacă ar face procesul mai rapid. Parcă nu aș mai putea să mă uit la mine în oglindă.

Iar cu materialele de proveniență incertă… oh, asta e o poveste lungă. Cel mai sigur e să faci o documentare suplimentară, chiar dacă durează. Dacă totuși nu reușesc să identific sursa originală, am tendința să fiu mai precaută și să folosesc informația cu o oarecare reticență, poate reformulând-o mai mult în cuvintele mele și menționând că informația provine dintr-o sursă neconfirmată, dacă spațiul îmi permite. Nu e ideal, dar minimul de onestitate e să nu pretinzi că e „descoperirea” ta.

Ai avut și tu, sau vreun coleg, o situație mai spinoasă pe tema asta? Sunt curioasă să aud și alte perspective. Poate descoperim împreună niște strategii mai bune de „navigare” prin aceste ape tulburi.

O zi bună!
Cosmina