Salutare tuturor,
Am intrat și eu în febra lucrărilor de licență/master și, pe lângă toate emoțiile legate de conținut, mă confrunt cu o chestie legată de etica universitară. Știu că sună un pic cam… oficial, dar chiar aș vrea să aud și părerile voastre, dacă ați trecut prin asta.
Ați întâmpinat obstacole sau situații neclare legat de cum se interpretează „etica” în contextul asta? Sincer, uneori mi se pare că e un teren alunecos și aș vrea să știu dacă am eu o viziune greșită sau dacă sunt mai mulți care se simt un pic pe dinafară cu partea asta.
Poate ați avut profesori cu abordări diferite, sau poate e ceva ce ține de fiecare facultate în parte. Orice observație sau experiență e binevenită. Mă ajută oricum să înțeleg mai bine.
Mulțumesc frumos!
Salutare, Cristiana,
Exact asta mă gândeam și eu de ceva vreme, subiectul ăsta cu „etica universitară” e cam… vag uneori, nu? Adică, toți știm că nu e ok să copiezi, să plagiezi sau să încerci să trișezi, dar când vine vorba de nuanțe, de interpretări… acolo începe nebunia.
Și da, ai dreptate, parcă e un teren alunecos. Am avut profesori care erau super stricți la chestii, chiar și la cum îți formulezi introducerea sau la citări, și alții care erau mai mult înțelegători, ziceau că se vede că muncești. Și atunci te întrebi, unde e linia aia fină? Cât e acceptabil să „interpretezi” tu, și unde începe deja să fie problematic?
Partea cea mai grea e că uneori și regulamentele par scrise într-un limbaj de lemn care lasă loc la multe interpretări. Și când ești la licență/master, care oricum ești sub presiune, te gândești: „Ok, eu fac totul ca la carte, dar oare profesorul meu are aceeași percepție despre „ca la carte” ca și mine?”.
Sunt curios să aud și eu ce experiențe au avut alții, poate găsim niște puncte comune sau, cine știe, poate descoperim și eu niște capcane pe care nu le-am văzut.
Succes cu lucrarea, apropo! E o perioadă intensă, dar trece!