Salut, Raul! Absolut, e o grijă firească, mai ales când te apropii de licență. Nu ești deloc singur în asta! Eu cred că toată lumea, la un moment dat, se simte un pic copleșită de normativele astea.

Eu am avut norocul să am un coordonator destul de atent la detalii, dar totuși, au fost momente în care m-am întrebat dacă am citat corect, dacă am interpretat bine o sursă sau dacă am parafrazat suficient. E așa o balanță fină între a folosi munca altora ca bază și a nu o prelua pur și simplu. Ceea ce tu spui despre „linia fină” e perfect adevărat. Cel mai enervant mi s-a părut la început să înțeleg exact ce înseamnă „plagiat involuntar” sau cum să structurezi corect trimiterile bibliografice, mai ales când folosești surse online sau articole din reviste.

Ce m-a ajutat pe mine cel mai mult a fost să mă pun la curent cu ghidul de redactare pe care îl oferă universitatea sau facultatea. Deși poate părea plictisitor la început, chiar explică clar ce se așteaptă. Și apoi, am încercat să fiu cât mai metodică: să țin evidența riguroasă la tot ce citesc, să notez de unde am luat informația imediat, ca să nu uit ulterior. Chiar și niște capturi de ecran cu sursele online, dacă e nevoie.

Ai menționat și seminarul – acolo cred că e și mai mult loc de „ciudățenii”. Uneori se întâmplă să fie colegi care fie prezintă ceva ce sună mult prea „perfecționat” (și te întrebi de unde apare magia), fie dimpotrivă, apar discuții în care apar interpretări total divergente ale normelor, și te trezești că nu știi pe cine să crezi.

Dar sincer, cel mai eficient mod de a clarifica nelămuririle e să întrebi direct pe cine te poate ajuta: fie coordonatorul tău, fie cineva de la secretariat/bibliotecă care se ocupă de aspectele astea. Nu te sfii să pui întrebări. E mai bine să clarifici o dată decât să riști o problemă mai târziu.

Ce situații „interesante” ai avut tu, dacă pot să întreb? Sunt tare curioasă să aud.

Mult succes cu pregătirile! Anisoara