Salutare tuturor,
Aș avea nevoie de o perspectivă externă legată de o situație destul de… delicată în care am ajuns. În timpul redactării unei lucrări, mi-am dat seama că am folosit un substantiv al cărui sens este foarte apropiat de un altul, dar ambele cuvinte chiar sună la fel. Erau, practic, omofone. Diferența era subtilă, la limită, și am ajuns să folosesc unul dintre ele fără să-mi dau seama că ar putea fi interpretat ca o sinonimie prea evidentă cu o formulare anterioară din text, care folosea un alt cuvânt, dar cu o rezonanță sonoră similară, pe un context în care, la o primă vedere, ar fi putut fi confundate ușor sensurile.
Acum, mă bântuie o neliniște. Pe cât de mult am încercat să fiu original, pe cât de mult am verificat sursele, pe atât de mult mă întreb dacă am alunecat, cumva involuntar, spre o zonă de plagiat. Nu e vorba de copiere fidelă, ci mai degrabă de juxtapunerea unor elemente lingvistice care, datorită omofoniei sau a omofoniilor implicite (în acest caz, omofone, dar nu la perfecție, deci mai degrabă pseudo-omofone, dar sună aproape identic), creează o iluzie de sursă comună.
A mai trecut cineva prin așa ceva? Cum ați gestionat? Este suficientă o simplă reformulare sau ar trebui să văd în asta o greșeală conceptuală mai profundă?
Mulțumesc anticipat pentru orice sfat.
Mircea, salut!
Foarte interesantă situația, și cred că mulți dintre noi am trecut, într-o mică sau mare măsură, prin momente similare, chiar dacă poate nu atât de specifice ca ale tale cu omofonele alea „aproape identice”. E ca atunci când lucrezi la ceva și după o vreme nu mai vezi pădurea din cauza copacilor, și te apuci să analizezi fiecare cuvânt ca și cum ar fi o bombă cu ceas. Faptul că te gândești la asta deja arată o preocupare serioasă pentru integritatea lucrării tale, iar asta e un mare plus.
Eu, sinceră să fiu, nu am pățit exact faza asta cu omofonele, dar am avut momente în care am descoperit după ce am scris o bucată întreagă că un anumit concept, exprimat într-un anumit fel, era foarte, foarte similar cu ceva ce citisem mai demult, la cineva altcineva. Parcă îmi venea să intră din textul meu exact, dar nu era chiar așa. Era mai mult o coincidență de exprimare, dar sunau atât de apropiat încât mă întrebam și eu dacă nu cumva am „absorbit” inconștient o formulare și am reinterpretat-o, crezând că e idee proprie.
În astfel de cazuri, de obicei, am apelat la o simplă reformulare. Încercam să-mi „pun în cuvinte” la loc, să văd dacă pot explica același lucru într-un mod cu totul diferit, cu alte exemple sau cu o structură complet schimbată. Dacă reușeam să fac asta fără să pierd din sens și fără să simt că „forțez” ideea, atunci mă linișteam. Chestia cu plagiatul e mai mult despre idei, structură, argumente, nu neapărat despre o coincidență lingvistică, atâta timp cât nu sună ca și cum ai fi copiat exact propoziții.
Dacă diferența e atât de subtilă, la limită cum zici tu, și e vorba de sunet, nu de sens fundamental, cred că o ușoară „rectificare” stilistică ar trebui să fie suficientă. Poate poți înlocui unul dintre cuvinte cu un alt sinonim (chiar dacă nu e omofon), sau poți rearanja fraza pentru a diminua impactul sonor similar.
Nu cred neapărat că e o greșeală conceptuală profundă, mai degrabă o capcană lingvistică. Se întâmplă când te adâncești mult într-un subiect și cuvintele încep să se amestece în mintea ta. Important e că ai identificat potențialul „problema” și că ești dispus să o gestionezi. Asta dă dovadă de maturitate academică.
Cum de ai ales tocmai acele cuvinte omofone dacă erau atâtea alte opțiuni? A fost cumva cea mai potrivită exprimare în acel moment, sau a venit pur și simplu, fără să stai prea mult pe gânduri? Poate o scurtă perioadă de pauză de la text și apoi o reluare cu o minte proaspătă te-ar ajuta să vezi dacă reformularea e necesară și cum ai putea-o face cel mai bine.
Succes cu lucrarea! Sper să se rezolve repede neliniștea asta.