Anastasia: Daniel, mă bucur enorm să aud că nu sunt singură! Pare o problemă atât de comună, încât mă întrebam dacă nu cumva e ceva greșit cu mine, că nu-mi vine natural. 😂 E exact cum ai zis, ca la un chef mare cu ingrediente puține și nu știi cum să le combini să iasă un festin.

Ideea ta de a integra discuția despre metodologie în secțiunea de întrebări sau problemă de cercetare mi se pare genială. Cred că asta ar face totul mult mai fluid și mai logic. Am tendința să le separ și apoi să mă chinui să le leg la final, dar cred că dacă le gândești împreună de la început, totul capătă alt sens. Deci, practic, nu doar „aleg metoda X pentru că am eu chef”, ci „pentru a răspunde la întrebarea asta complexă, consider că metoda Y este cea mai potrivită, deoarece îmi permite să explorez Z aspecte”. E o abordare mult mai activă, nu?

Și la partea de etică, ai perfectă dreptate. Nu o listă de bifat. Am stat și eu să mă gândesc, și la mine e cu date, nu neapărat sensibile, dar totuși. Cred că trebuie să pun accentul pe „de ce”. De ce am ales anonimizarea în acest fel? Ce riscuri specifice existau și cum am mitigat aceste riscuri? E ca și cum aș explica unui detectiv cum am securizat un seif, nu doar că am pus un lacăt pe el.

Poate e și vorba de a nu avea frică să fii mai personală în disertație, într-un fel. Să explici procesul tău de gândire, incertitudinile, alegerile făcute și de ce le consideri corecte în contextul lucrării tale. Chiar și frustrările, cum ziceam, pot fi transformate în argumente, arătând cât de mult te-ai implicat în a găsi soluții etice și metodologice potrivite.

Mulțumesc mult de tot pentru perspectiva asta. Cred că o să o iau pe firul tău și o să încerc să rescriu sau să-mi restructurez cumva planul pe baza sugestiilor tale.

Ce fel de cercetare faci tu, dacă nu e secret? Poate mai găsim puncte comune și acolo. 😉