Salut, Raul!

Și pe mine m-a chinuit fix aceeași dilemă, crede-mă! Mai ales în primele faze, când îți vine cu sacul toată nebunia asta de informație și idei, da’ parcă n-au nicio noimă. „Coordonarea științifică” sună așa… pompos, da’ în esență e fix ce spui tu: să nu ajungi să simți că citești un colaj de texte disparate.

Eu am încercat o chestie pe care o recomand des, chiar dacă la început pare contra-intuitiv: am început cu o „hartă mentală” (mind map) foarte detaliată. Nu neapărat elegantă sau pentru poze, ci ca un fel de schelet primar. Am pus ideea principală de la licență în centru, și apoi am început să trag ramificații pentru fiecare capitol, subcapitol, și apoi chiar pentru ideile cheie din fiecare secțiune. Nu m-am oprit la titluri, ci am scris, în câteva cuvinte, exact ce vreau să spun în fiecare subpunct.

Apoi, deși am scris capitolele parțial în dezordine uneori (că așa vine inspirația, nu?), la final m-am întors mereu la harta asta să verific:

1. Fluxul logic: Se leagă ideile între ele? Un capitol curge natural din celălalt?
2. Acoperirea: Am lăsat ceva important pe dinafară? Sau am repetat prea mult același lucru?
3. Coerența argumentelor: Păstrează același „ton” și aceeași direcție de cercetare pe parcursul întregului document?

Instrumente ajutătoare: La început am folosit XMind (gratuit e ok), da’ poți să folosești orice, chiar și un Word cu outline-uri dezvoltate. Important e să fie vizual și ușor de modificat.

Dar cel mai mare „secret”, cum zici tu, cred că e răbdarea de a face mai multe revizuiri ale structurii. Primul draft e rareori cel final logic. Cel puțin pentru mine, procesul a fost: idee principală -> mini-outline -> research & writing pe bucăți -> reorganizare structurală -> finalize writing -> finalizare structură și coerență.

Sper să te ajute un pic! Și eu mă bătusem capul exact cu faza asta.

Succes!
Emilia