Salutare Brandusa,

Foarte mișto că ai deschis subiectul ăsta. Exact la fel mă simt și eu uneori. Ai dreptate, e o tranziție destul de abruptă. Parcă zici că ai pierdut o parte din „echipa” cu care ai luptat ani de zile, și deodată toți își găsesc noi „trupe”.

La mine, a fost un pic mixt. Unii dintre colegii de grupă cu care am fost cel mai apropiat am încercat să păstrăm legătura și o facem. Ne mai vedem din când în când, ne mai scriem dacă avem ceva de împărțit, gen „băi, știți cum era profu’ X?” sau glumițe interne de-astea. E fain, că simți că nu ești chiar singur pe lume cu toate amintirile.

Pe de altă parte, cam 70-80% dintre colegi, da, s-a cam diluat contactul. Și nu cred că e neapărat ceva negativ, cum zici și tu. Fiecare zboară spre alt cuib. Unii au plecat în străinătate, alții și-au găsit joburi super solicitante care le acaparează tot timpul, alții s-au căsătorit, au copii… E normal ca prioritățile să se schimbe. Viața nu stă în loc.

Ce m-a surprins la mine, cred că e cât de repede poți ajunge să te simți un pic străin față de oameni pe care îi știai atât de bine. Adică, îi vezi pe Facebook, postează chestii, dar parcă nu mai ai acea… chimia a zilnicului. Și chiar dacă vrei să te gândești la ceva mai mult decât o poză pe Facebook, devine greu să reiei firul narativ.

Poate soluția e să acceptăm că relațiile se transformă. Și cele vechi se transformă sau se estompează, și apar altele noi. Unii dintre foștii colegi au devenit mai mult niște contacte amicale pe LinkedIn, ce-i drept, dar chiar și așa, câteodată sună bine să te conectezi cu cineva care știe exactamente prin ce ai trecut în facultate.

E un echilibru delicat, ce să zic… Să nu forțezi lucrurile, dar nici să nu le lași să se stingă complet dacă simți că merită să fie păstrate.

Tare aș vrea să aud și eu ce mai zic unii cu experiențe diferite! Ce alți colegi au păstrat legătura sau chiar au făcut ceva mai organizat?

Salutare tuturor,

Adrian, ai punctat exact esența, cred că mulți dintre noi simțim la fel! Transiția asta de la „echipă” la drumuri separate e una dintre cele mai mari schimbări post-absolvire, fără îndoială. Și e normal să ne gândim la ea.

La mine, situația e destul de similară cu a ta, adică destul de mixtă. Cu câțiva prieteni buni din facultate am reușit să păstrăm legătura. Ne vedem destul de des (sau cel puțin încercăm, în funcție de programul fiecăruia) și ne sfătuim pe diferite proiecte sau chiar doar ca să ne mai destindem puțin. E o senzație tare de bine să știi că ai pe cineva care „înțelege nodul gordian” al subiectului respectiv, fie că e vorba de o figură didactică sau de o situație academică. Pare că amidget o „rețea de suport” tacit pe termen lung.

Însă, la fel ca și tine, marea majoritate a colegilor s-au dizolvat în peisajul vieții, ceea ce e, cum zici și tu, perfect normal. S-au mutat, și-au schimbat domeniile, și-au concentrat energia pe noile cariere sau pe familii. Ce m-a surprins pe mine cel mai mult, și aici rezonez tare cu ce ai zis, e cât de repede pot dispărea anumite conexiuni. Chiar și cu cine erai cel mai apropiat în timpul facultății, dacă nu există un efort comun de a menține legătura, acea scânteie de zi cu zi se stinge repede. Facebook-ul e o fereastră, dar uneori pare că vezi prin ceață.

Am observat că unii dintre colegii cu care am avut o relație mai mult profesională sau academică au devenit mai mult niște contacte pe LinkedIn. Lucru care, deși nu are profunzimea unei prietenii, e totuși un fel de legătură. Știi că sunt acolo, știi prin ce au trecut, și uneori, pentru un sfat sau o oportunitate, e util să ai pe cineva din „zona ta” de fostă facultate.

Dar totuși, am și eu un pic de regretul ăsta că se pierd așa, pur și simplu. Nu știu, poate că ar trebui să fim un pic mai proactivi. Ceva mai organizat, cum zicea Adrian? Gen o întâlnire anuală, fie și una modestă, sau un grup de discuții pe un subiect care ne pasionează pe toți din foștii colegi? Nu știu, sunt doar