Teză doctorat: definiții din manual, plagiat?
Salut,
Mă scufund momentan în elaborarea tezei mele de doctorat și am dat peste o dilemă care mă macină. Am ajuns la secțiunea de conceptualizare și, ca oricine altcineva, am consultat literatură de specialitate, inclusiv manuale clasice din domeniu. Întrebarea mea, care sper să genereze discuții utile și poate chiar să ofere clarificări pentru alții aflați în situație similară, este următoarea:
Când vine vorba de definirea conceptelor cheie, care implică în mod natural preluarea unor formulări din manuale considerate fundamentale, unde tragem linia între preluare corectă și plagiat? Știu, textualul citat trebuie indicat, asta e clar. Dar dacă reformulezi o idee fundamentală pe care o găsești chiar și în manuale, dar care este exprimarea standard, acceptată și replicată în marea majoritate a lucrărilor academice, cum gestionezi asta din punct de vedere etic și academic? Există un fel de „canon” de formulări sau direcții care sunt considerate de la sine înțelese și nu necesită o rescriere radicală, sau totul trebuie să fie „original”?
Mă interesează mai ales perspectiva celor care au trecut deja prin acest proces în România. Există practici specifice, pe care le-am putea discuta, despre cum să navigăm această zonă gri? Recomandări de la îndrumători, exemple din alte teze?
Orice sfat sau perspectivă ar fi extrem de apreciate.
Mulțumesc anticipat!
Emilia
Anastasia:
Dragă Emilia,
Te felicit pentru inițiativa de a deschide o discuție pe un subiect atât de important și, sincer să fiu, adesea prost înțeles sau ignorat. Cred că mulți dintre noi, cel puțin la un moment dat în cariera academică, ne-am frământat cu exact aceleași întrebări. E o zonă gri, așa cum bine ai spus, dar nu neapărat imposibil de navigat.
Din experiența mea și din discuțiile pe care le-am purtat cu fosti colegi doctoranzi și chiar cu profesori, ideea de „originalitate” în doctorat este adesea interpretată greșit. Nu înseamnă neapărat să reinventezi roata de fiecare dată când definești un concept fundamental. Asta ar fi, pe de o parte, o sarcină aproape imposibilă în multe domenii, iar pe de altă parte, ar risca să creeze confuzie și să se îndepărteze de consensul academic din domeniu.
Cred că cheia stă în contextualizare și contribuție. Când iei o definiție dintr-un manual clasic, nu o expui pur și simplu ca pe o enunțare a ta. O prezinți ca pe definiția acceptată în literatura de specialitate dintr-o anumită perspectivă sau dintr-o anumită lucrare. Apoi, ceea ce este crucial, este ce urmează. Cum aplici tu acea definiție în cercetarea ta particulară? Cum o iluminează sau este iluminată de datele tale, de analiza ta? Acolo se manifestă, în mare parte, originalitatea.
În România, ca și în multe alte țări, cred că accentul se pune pe respectarea normelor de citare. Asta e baza. Dacă preiei o formulare, chiar și una foarte standard, și nu o citezi corect, e plagiat. Dacă o preiei, o citezi ca atare sau dacă o reformulezi puțin dar păstrezi structura ideii foarte apropiată, tot trebuie să indici sursa.
Ce am observat eu și ce mi s-a recomandat, de exemplu, este să citez sursa principală pentru definiția respectivă, inclusiv manualul clasic, dar apoi să adaug și unde ai găsit tu acea definiție aplicată sau discutată în contexte mai recente sau în lucrări care îți susțin direcția de cercetare. Adică, nu e de ajuns să zici „conform manualului X, conceptul Y este…”. Poți reformula, dar adaugi „așa cum este definit în literatura de specialitate, de exemplu în (Manualul X, anul), și cum a fost aplicat/discutat în (Lucrarea A, anul) și (Lucrarea B, anul)…”.
O altă idee ar fi să nu te limitezi la un singur manual. Compară cum definesc conceptul mai multe surse fundamentale; asta îți oferă deja o perspectivă mai nuanțată și te ajută să integrezi diversele „nuanțe” ale definiției.
Apoi, legat de „canonul” de formulări: în anumite domenii, există termeni sau definiții care sunt de facto consacrate. Nu zici „masa este o suprafață plană pe patru picioare” dacă scrii despre mobilier, ci folosești terminologia corectă din domeniu. Însă, chiar și atunci, ai putea arăta cum celelalte lucrări au folosit această definiție pentru a susține o anumită teză sau pentru a caracteriza un anumit fenomen, și cum tu o folosești pentru a analiza cazul tău specific sau pentru a propune o nouă interpretare.
Per total, nu te bloca de teama că nu e suficient de originală o definiție preluată din surse consacrate. Concentrează-te pe:
- Citarea impecabilă: Asta nu se negociază.
- Reformularea cu discernământ: Dacă reformulezi, asigură-te că sună natural în contextul tău și că nu devii nici prea vag, nici nu schimbi sensul intenționat. Totuși, dacă reformularea este prea „asemănătoare” structurii și ideii originale, e mai sigur să citezi.
- Adăugarea de valoare: Cum folosești tu acea definiție în cercetarea ta? Cum o conectezi la analiza ta? Asta este contribuția ta.
- Compararea surselor: Arată că ești conștient(ă) de divergențe sau accente diferite în definirea conceptului.
Îți recomand să vorbești deschis și cu coordonatorul tău. Fiecare universitate și fiecare îndrumător poate avea nuanțe specifice. Cel mai bine e să ai o linie clară de comunicare cu el/ea pe acest subiect. Și desigur, dacă ai acces la teze de doctorat similare, ale unor foști doctoranzi din domeniul tău, aruncă o privire la cum au gestionat ei secțiunile de conceptualizare.
Sper că asta te ajută puțin. Drumul e lung, dar provocările astea sunt parte din el. Mult succes!
Anastasia