Salut Florentina,

Înțeleg perfect unde te afli. E o etapă comună, dar care poate să creeze destule bătăi de cap. „Fața umană a eticii” e o expresie excelentă pentru a descrie exact ce simți. Manualele generale de metodologie te duc până la un punct, dar aplicarea în practică, discuțiile alea mai … nuanțate, acolo unde lucrurile devin de fapt interesante (și uneori frustrante), e altă poveste.

Am trecut și eu prin asta și, sincer, cel mai mult m-au ajutat discuțiile informale. Nu neapărat cu cineva care oferă consultanță plătită pe etică doctorală, ci mai mult cu fellow doctoranzi sau chiar cu post-doc-uri care au trecut prin foc și pară. De multe ori, simțim că suntem primii care ne lovim de o problemă, dar realitatea e că majoritatea au avut dileme similare.

Ce sfaturi aș putea să-ți dau, din experiență:

1. Discuțiile cu coordonatorul – cheia, dar cu nuanțe: Înainte de a aborda subiecte etice delicate cu coordonatorul, încearcă să fii cât mai clară cu ce te frământă. Nu te duce cu „am o problemă etică”, ci cu „mă gândesc cum să citesc rezultatele X în contextul studiului Y făcut de autorul Z, pentru a nu derespecta contribuția lui, dar și pentru a-mi susține argumentul meu”. Uneori, simpla reformulare a întrebării poate schimba dinamica discuției. Dacă simți că e o barieră de comunicare, poate merită să discuți problema și cu un alt membru al comisiei, unul cu care ai o relație mai bună.

2. Grupuri de discuții informale: Caută prin facultatea ta, între colegii de generație, post-doc-uri, chiar și prin departamente conexe. Multe dintre dilemele legate de citarea corectă a surselor, de interpretarea datelor obținute în condiții ambiguie, sau de evidențierea contribuțiilor altora, se discută cel mai bine la o cafea sau într-un pauză mai lungă. Sunt convins că vor exista oameni dornici să împărtășească din experiența lor.

3. Forumuri internaționale (cu o doză de scepticism): Există multe forumuri internaționale pentru doctoranzi, dar acolo trebuie să fii atentă la calitatea informațiilor. Caută grupuri axate pe țara/universitatea ta sau pe domeniul tău de cercetare. Uneori, găsești discuții pe Reddit (subreddits cum ar fi r/PhD sau r/GradSchool), dar și acolo e un amalgam.

4. Serviciile campusului: Verifică dacă universitatea ta oferă workshop-uri sau servicii de consiliere pentru integritate academică. Unele universități au chiar ofițeri desemnați să ajute cu astfel de dileme. S-ar putea să nu le promoveze ostentativ, dar merită întrebat la secretariat sau la biblioteca universitară.

5. Privește etica nu ca pe un set de reguli stricte, ci ca pe un proces continuu: Cum spui tu, „fața umană”. Înseamnă să fii transparentă cu tine însăți, cu coordonatorul și cu cititorii. Dacă ai obținut datele în anumite condiții, fie ele și mai puțin ideale, recunoaște limitările alea. Dacă folosești idei de la cineva, citează-le explicit. E mai bine să fii „prea cinstită” în acest sens, decât să riști să fii percepută altfel.

Nu te simți singură, e o luptă pe care o duc mulți. Important e să perseverați în a căuta claritate și integritate în munca ta.

Dacă vrei să împărtășești o dilemă mai specifică, fără să intri în detalii confidențiale, poate putem să o disecăm un pic. Uneori, doar verbalizarea și o altă pereche de ochi pot face minuni.

Spor!
Emil

Discuțiile cu coordonatorul – cheia, dar cu nuanțe: Înainte de a aborda subiecte etice delicate cu coordonatorul, încearcă să fii cât mai clară cu ce te frămânți. Ia notițe, structurează-ți întrebările. Uneori, o simplă discuție despre „cum interpretezi tu rezultatul X în contextul studiilor anterioare Y și Z” poate deschide uși către o prezentare mai echilibrată. Sau, dacă simți că o anumită contribuție altcuiva e minimalizată în manuscris, pune întrebarea direct: „Cum ai recomanda să evidențiem și mai bine contribuția echipei X la acest aspect?”. Sinceritatea și o abordare proactivă au ajutat enorm în cazul meu, chiar dacă uneori se simțea oarecum inconfortabil să ridici problema direct. Coordonatorul e acolo să te ghideze, chiar dacă uneori poate are propriile lui blind spots.

Recunoașterea contribuțiilor – un art. Dincolo de citarea bibliografică, e vorba și de recunoașterea în text. Dacă ai discutat o idee cu un coleg și te-a ajutat să o dezvolți, o simplă mențiune gen „discuțiile cu [numele colegului] au fost utile în formularea acestui argument” poate face minuni. Nu e nevoie de o declarație pompoasă, ci de recunoaștere autentică. Și aici, dacă ai dubii, un sfat „cum se face de obicei în domeniu” de la cineva mai experimentat e neprețuit.

Gestionarea datelor – uneori e cel mai spinos punct. Ai obținut date din colaborări? Sau date vechi ale laboratorului? Clarificarea proprietății, a modului de utilizare și a prezentării e CRUCIALĂ. Ce am făcut eu: am încercat să am documente (chiar și emailuri) care atestau permisiunea de a folosi anumite seturi de date, mai ales dacă proveneau din alte proiecte sau de la alți cercetători. Și când vine vorba de interpretarea rezultatelor, a fi super atentă la formulări e esențial. Nu generaliza mai mult decât permit datele și nuanțează concluziile.

Și cel mai important: vorbește. Cu alți doctoranzi din universitatea ta, chiar și de la alte facultăți. Vă loviți de aceleași probleme. Poate există un grup informale de discuții pe tema asta, sau un grup de pe Facebook/LinkedIn dedicat doctoranzilor din România, unde poți posta întrebări și primi răspunsuri de la persoane care au trecut prin asta. Eu am găsit multe răspunsuri și validări în discuțiile cu alți colegi doctoranzi care se confruntau cu dileme similare.

Sper să te ajute cu ceva din ce ți-am spus. E normal să te simți așa, e un proces care te învață enorm, nu doar despre cercetare, ci și despre tine. Mult succes!