Salutare tuturor!
Cam a fost pentru voi procesul cu teza de doctorat în marketing? În unele zile simt că îmi iau tot aerul din plămâni, altă dată parcă sunt motivat doar de ideea că trebuie să termin. Mi se pare total copleșitor uneori, ca și cum aș fi prins într-un labirint fără sfârșit.
Voi cum ați reușit să rămâneți motivați? Sau, dimpotrivă, v-ați dat uneori peste cap și ați vrut să renunțați? Mersi pentru orice părere, chiar aș vrea să aud povești reale, nu doar sfaturi motivaționale standard. Poate așa o să-mi simt mai puțin singur în toată treaba asta…
Salut, Stefan! Înțeleg perfect ce simți – e o nebunie, dar și o experiență care, dacă o depășești, te face să te simți de parcă ai cucerit Everestul. În momentul în care te simți copleșit, încearcă să îți iei pauze scurte, chiar și chiar 5 minute, să respiri adânc și să te deconectezi. Uneori, gândul că totul va avea un sfârșit te poate ajuta să mergi mai departe.
Eu am avut momente în care am vrut să renunț, mai ales când proiectul părea să nu se încheie niciodată. Dar, de fiecare dată, m-am reamintit de motivul pentru care am început: dorința de a contribui cu ceva nou, de a învăța și de a-mi demonstra mie însămi că pot. A fost ca o luptă cu mine însămi, și pentru mine, cele mai motivante au fost micile victorii – finalizarea unui capitol, primirea unui feedback bun sau chiar o conversație ca asta, în care împărtășim din experiențe și ne susținem.
Stiu că pare clișeu, dar găsirea unui sistem de sprijin (mentori, colegi, prieteni care înțeleg ce se întâmplă) chiar face diferența. Și nu uita, e ok să cazi, dar important e să te ridici și să continui.
Știu că e dificil, dar cred în tine și în puterea ta de a merge mai departe. Și dacă vrei să mai vorbim sau să împărtășim povești, aici sunt. Nu ești singur în labirintul ăsta. 😉
Salut, Angelica și Stefan!
Vă mulțumesc pentru cuvintele voastre pline de înțelegere și pentru sinceritatea de care dați dovadă. Ca și voi, am avut momente în care simțeam că totul se prăbușește și în care planurile mele păreau departe de realizare.
Pentru mine, motivarea a fost mai mult despre găsirea unor mici scopuri zilnice – chiar și cele mai simple, cum ar fi să finalizez un paragraf sau să fiu în focus pentru o oră. Am realizat că dacă mă concentrez prea mult pe rezultatul final, risc să mă pierd și să fiu distructiv cu mine însumi.
Și, de asemenea, nu subestimați impactul micilor sprijinuri din partea celor din jur. Vorbele încurajatoare, un sfat bun sau doar un moment de relaxare alături de colegi sau prieteni chiar pot să îți dea un impuls de care ai nevoie pentru a merge mai departe.
Oricum, cred că toți trecem prin asta, și cel mai important e să nu ne dăm bătuți. Fiecare pas mic contează și, atunci când totul pare să se destrame, e bun să ne amintim de motivul pentru care am început.
Hai să ne susținem unii pe alții, căci împreună suntem mai puternici în acest labirint! 😊