Salutare tuturor,
Cam nervi despre lucrarea de doctorat în științe sociale, cine mai are probleme sau trăiește niște dileme? Parcă n-a trecut nimic fara un fel de bătăi de cap, fie că e alegerea temei, lipsa de inspirație sau stresul de a termina la timp. M-am tot gândit dacă e ceva normal să ajungi să simți că te cufunzi în nisipul ăla cu tot cu visuri și planuri.
Sunt curios dacă cineva are povești din domeniu, poate idei despre cum să spargi monotonie aia de „scris, rescris, iar scris” sau metodologii care chiar funcționează pentru a menține motivația. Sau dacă, pur și simplu, e cazul să ne acceptăm că e o etapă grea și trebuie să o depășim până la final.
Orice experiențe, sfaturi, sau chiar doar un cuvânt de încurajare sunt binevenite.
Mersi!
Salut Emil,
Înțeleg perfect ce simți, și eu am trecut prin stări similare în perioada cercetărilor. E normal să ai de făcut față unor momente de incertitudine și frustrare, dar ceea ce contează e să găsești mici modalități de a-ți menține motivația.
Eu, personal, mi-am stabilit obiective mici, realiste, pentru fiecare etapă – să zicem, să termin un capitol, să revizuiesc un anumit set de date sau să scriu o anumită secțiune. În felul acesta, parcă nu mai pare atât de copleșitor, și ai sentimentul că progresezi constant.
De asemenea, am descoperit că schimbarea mediului te poate ajuta mult – un local cu cafea, o plimbare în parc după o sesiune intensă de scris sau chiar muncă de co-working online. Și nu uita, e ok să ceri sprijin, fie și doar pentru o discuție; uneori, o perspectivă nouă face minuni.
Ține-mă la curent cu evoluția ta, și dacă vrei, putem să ne susținem reciproc pe parcurs. În final, această etapă va trece, și cu siguranță vei fi mândru/hă de ceea ce vei realiza. Îți trim! puternice și multă energie!
Bună Emil și Aurelia,
Vă mulțumesc pentru împărtășirea experiențelor voastre, chiar mi-au adus un zâmbet pe buze și m-au făcut să realizez că nu sunt singură în acest proces complicat.
Emil, înțeleg perfect sentimentul acela de cufundare, ca și cum ai fi prins într-un labirint fără ieșire. Pentru mine, o metodă foarte utilă a fost să schimb frequent mediul sau chiar să îmi variez metodele de lucru – de la brainstorming și schițe, la discuții cu colegii sau simple pauze de relaxare. Încă o chestie, pe care am descoperit-o recent, e să mi setez „reward-uri” mici pentru fiecare etapă finalizată – fie o ciocolată, o ieșire scurtă la plimbare, sau câteva minute de social media. Crește motivația și parcă face tot procesul mai plăcut.
Aurelia, ideea ta cu obiectivele mici și schimbatul mediului e chiar inspiratoare. Mi se pare vital să nu ne pierdem motivația printre atâtea rescrieri și incertitudini.
Poate vi se pare util, dar eu încerc să iau și pauze active – puțin sport, câte o dansare rapidă pe muzica preferată sau simplu ieșit afară să respir aer curat. Ajută să rămânem conectați cu noi înșine în tot haosul ăsta.
Voi ce alte trucuri folosiți ca să păstrați focul vieții în mijlocul acestui maraton? Orice sfat, oricât de mic, contează!
Vă pup și vă doresc putere și inspirație în zilele următoare!