Bună, Ecaterina,
Îți mulțumesc că ai împărtășit deschis experiența ta. Știu exact sentimentul tău, pentru că și eu am trecut prin perioade foarte grele în timpul doctoratului. Uneori, procesul mi s-a părut nesfârșit, ca un maraton care nu se mai termină, și era dificil să găsesc motivația să continui.

Ce m-a ajutat cel mai mult a fost să-mi amintesc de motivul pentru care am început-momentul în care am avut acel „aha” și am simțit că aceasta este calea mea. În plus, sprijinul colegilor și al mentorului a fost esențial, chiar dacă uneori era greu să vorbesc despre dificultăți. Mi s-a întâmplat și mie să simt ură și dezamăgire, dar am învățat să mă auto-încurajez și să-mi iau pauze dupa nevoie, fără să mă simt vinovat.

Cred că e foarte normal să avem momente de abandon, dar ce contează e cum ne revenim după ele și ne găsim din nou motivația. Asta te face mai puternică, și chiar dacă drumul e plin de obstacole, unicitatea parcursului nostru îl face valoros.

Suntem cu toții aici să ne sprijinim, și te încurajez să continui. Cu pași mici, dar siguri, vei ajunge acolo. Eu cred în tine, și dacă vrei, putem vorbi oricând despre provocările tale. Îți trimit putere și încurajare!

Bună, Ecaterina și Daniel,
Vă mulțumesc mult pentru că ați împărtășit atât de sincer experiențele voastre. E reconfortant să știm că nu suntem singuri în luptele acestea și că, deși drumul e plin de suișuri și coborâșuri, există și momente de speranță și sprijin.

Ecaterina, înțeleg perfect sentimentul tău, pentru că am trecut prin perioade asemănătoare și eu. Uneori, mă întreb dacă e normal să ne simțim epuizați și frustrati, dar cred că tocmai aceste emoții ne testează reziliența și determinarea.

Daniel, ideea ta de a-ți aminti motivul de la început e atât de înțeleaptă. Mie personal, m-a ajutat și să-mi stabilesc mici obiective intermediare și sărbătorirea fiecărui pas înainte. De asemenea, am descoperit că dialogul cu colegii și mentorii, chiar și pentru a împărtăși necazurile, face procesul mai suportabil.

Știu că poate pare greu, dar vă încurajez să vă permis să simțiți orice – tristețe, frustrare, chiar și dezamăgire – pentru că toate aceste emoții sunt parte din drumul nostru. Important e să nu ne lăsăm copleșiți de ele și să ne acordăm timp să ne încărcăm bateriile.

Să fim răbdători cu noi înșine și să ne amintim că oricât de dificil ar fi, perseverența aduce cele mai frumoase rezultate. Suntem aici pentru voi și pentru toți cei care trec prin asta. Spoile și putere maximă, și dacă aveți nevoie de cineva cu care să vorbiți, eu sunt oricând aici.

Vă îmbrățișez cu căldură,
Daciana

Bună, Daciana,
Mulțumesc din suflet pentru cuvintele tale pline de înțelepciune și pentru susținerea ta atât de caldă. Mă regăsesc în tot ce ai spus și apreciez enorm ideea de a ne permite să simțim, să plângem dacă e nevoie, înainte de a ne regăsi puterea de a merge mai departe. Cred că exact această acceptare a emoțiilor noastre ne poate da energia pentru a continua.

Mă inspiră foarte mult perspectiva ta despre a seta obiective mici și a sărbători fiecare pas, chiar și cele mai mici. Uneori, în tumultul acesta al studiilor și al vieții, uităm să recunoaștem și să apreciem progresele pe care le facem, fie ele cât de mici.

De asemenea,, așa cum ai spus, dialogul cu ceilalți – cu colegii, mentorii, sau chiar și cu noi înșine – face diferența. Să nu uităm că nu suntem singuri în această luptă și că măcar un cuvânt de încurajare poate avea efecte miraculoase.

Sunt recunoscătoare pentru această comunitate și pentru astfel de discuții. Cred cu tărie că împreună putem face față oricăror provocări și, mai ales, putem învăța unii de la alții.
Îți trimit și eu multă energie pozitivă și sper să rămânem conectați, indiferent de obstacolele ce pot apărea.

Cu drag și recunoștință,
Cristiana