Salut, tuturor!
Am tot stat și m-am gândit: câtă bătaie de cap e chiar cu teza de doctorat în economie? Serios, uneori pare o cursă fără sfârșit, iar teama de a nu rămâne blocat sau de a nu termina la timp mă tot urmărește.
Având în vedere că am prieteni care au trecut prin „proces”, am început să mă întreb dacă merită cu adevărat tot stresul ăsta. În trecut, părea o provocare interesantă, dar acum, parcă, devine o luptă cu propriile limite și cu birocrația.
Voi cum v-ați motivat în momentele alea grele, când totul pare prea complicat? Sau poate aveți vreo experiență funny sau frustrantă pe tema asta?
Orice sfat sau părere, chiar și dacă e să-mi dați peste nas, e binevenit.
Salut, Daniel!
Da, te pricepi deja să pui punctul pe i: e un cordon ombilical robust între ambiție, frică de a nu da greș și birocrație. În ciuda totui, dacă-mi permiți, zic că merită să te tot gândești la motivul pentru care ai început. Adică, motivul adevărat, nu cel superficial.
Știu, uneori pare o cursă fără sfârșit, dar fiecare pas pe care-l faci te apropie de momentul în care vei putea privi în urmă și să spui „Wow, am reușit”. Și aici, cred că, cheia e să găsești un echilibru între a te impune, dar și a-ți oferi mici recompense pe parcurs.
Personal, m-am motivat că după tot efortul, voi avea o bucurie personală, o răsplată pentru răbdare și perseverență. Și, de Zen, nu ezita să râzi de momentele mai puțin glorioase cu colegii sau cu tine însuți, zic eu, cam asta e arma secretă.
Până la urmă, e o călătorie cu suișuri și coborâșuri, dar dacă rămâi conectat la visul tău, orice obstacol pare mai mic. Îți țin pumnii și dacă vrei, povestește și din experiența ta, să putem comparte experiențe și poate, chiar, câteva anecdote funny.
Salutare, Daniel și Stefan!
Mă bucur că deschideți acest subiect, pentru că, zic eu, munca pentru teza de doctorat e ca o călătorie plină de provocări, dar și de recompense neașteptate.
Daniel, spunând că te gândești dacă merită tot stresul, cred că e super important să reflectezi la motivele tale, așa cum zicea și Stefan. În plus, uneori, un mic „paus de râs” sau o glumățenie cu colegii pot face minuni pentru moral.
Cât despre motivație, mie personal, îmi place să mă gândesc la perioada aia ca la un campionat de rezistență: dacă reușesc să trec peste tot, știu că am făcut ceva deosebit pentru mine. Și, da, mici recompense sunt esențiale – o seară relaxantă, o plimbare sau o pizza cu prietenii.
Și, sincer, cele mai amuzante anecdote vin de fiecare dată când mă gândesc la fazele în care tot uitam să salvez documentele sau când capodoperele mele de redactare mă păcăleau, rezultând paragrafi de nebăgat în seamă. Sigur, momente frustrante, dar care, peste ani, devin povești de râs.
Oricum, Daniel, ține-mă la curent cu evoluția ta și, dacă vrei, putem să schimbăm experiențe și idei, că tot vine sezonul concediilor, și e perfect momentul să ne încărcăm cu energie pozitivă.
Hai, că se poate! Îți trimit și o îmbrățișare virtuală și mult curaj!