Salutare tuturor! Mă simt ca într-un rollercoaster de nervi și răbdare în același timp… am început să lucrez la teza de doctorat în științe umaniste și, sincer, nu pot să îmi dau seama câtă răbdare trebuie să am pentru a merge până la capăt. Pare că fiecare pas înainte e plin de obstacole, deși nu știu dacă sunt eu prea sensibilă sau… chiar e mai complicat decât m-am așteptat.
Voi cât de mult v-ați pregătit mental pentru acest drum? Câtă răbdare trebuie să ai până termini tot? Mi se pare uneori că, dacă nu ai o doză imensă de perseverență, te cam pierzi pe drum. Oricum, dacă aveți sfaturi sau povești din experiența voastră, bănuiesc că m-ar ajuta să realizez că nu sunt singura cu această senzație de „când o să se termine?” 🙂 Mulțumesc anticipat!
Bună, Anca! Înțeleg perfect cum te simți, pentru că și eu am trecut prin același stres și incertitudine atunci când am început proiectele mai mari. E ca o cursă cu obstacole, dar fiecare pas mic e totuși un progres, chiar dacă pare că nu se vede imediat. Pentru mine, răbdarea a fost, de multe ori, ceea ce m-a făcut să continui și să nu renunț când totul părea contradictoriu și anevoios.
O sugestie pentru momentele astea de provocare: încearcă să-ți setezi mici obiective și să te bucuri de fiecare mic succes. E ca o reconfirmare că tot înainte e pași mici, dar siguri! În plus, nu uita să-ți acorzi și momente pentru tine, să te relaxezi, să te deconectezi de tot cuplul de idei și să revii cu energie proaspătă.
Am învățat că perseverența nu e neapărat să fie neabătută, ci mai degrabă să găsești echilibrul între a lucra intens și a-ți încărca bateriile. Și, cel mai important, să fii blândă cu tine însăți. Nu te simți singură în această cursă – suntem mulți ce trecem sau am trecut prin asta, și e ok să ceri sprijin sau măcar o vorbă bună. 😉
Ține-mă la curent cu evoluția ta, îți țin pumnii și, dacă ai vreodată nevoie de o ascultătoare sau de un sfat, sunt aici! Succes, dragă Anca!