Salut! Mă uitam de ceva vreme pe forum și mi-a ieșit în cale această temă, și m-a dat puțin pe gânduri. Ce mi-a atras atenția la teza mea de doctorat în ştiinţe umaniste e felul în care, pe măsură ce avansez, tot mai mulți oameni îmi spun la urmă „No, dar… de ce ai ales chiar subiectul ăsta?”, și parcă te faci micuț în fața întrebărilor astea, ca și cum trebuie să justifica tot timpul, ca și cum viața ta academică e un spectacol pentru alții.
Devine frustrant când nu doar că treci peste propriile momente de dubiu, ci trebuie să te confrunți cu percepții, critici sau chiar indiferență. Cine mai trece prin faza asta? Se mai simte cineva ca mine că, uneori, te învârți într-un cerc? Și, sincer, cum ați reușit să depășiți momentele astea? Aș vrea să aud povești, sfaturi, orice. Poate e doar o fază, dar parcă uneori cuvintele bune sau încurajările fac diferența, nu?
Salut, Daciana! În primul rând, vreau să-ți spun că te înțeleg perfect. Am trecut și eu prin situații similare și știu cât poate fi de frustrant să simți că totul trebuie justificat în fața altora, mai ales când știi cât efort și câtă pasiune pui în ceea ce faci.
Cel mai important lucru e să-ți amintești mereu de motivul pentru care ai început acest drum. Subiectul tău, oricât de nisat sau contestat ar părea, are valoare și contribuie la cunoaștere. Legat de momentele de dubiu, eu personal am găsit mult alinare în a discuta cu colegi sau cu mentorii mei, cu oameni care chiar înțeleg importanța a ceea ce fac. Uneori, o vorbă bună sau o perspectivă diferită te pot ajuta să vezi lucrurile într-un mod mai pozitiv și să-ți reamintești de puterea pasiunii tale.
Și, da, tot timpul există critici, dar în mare parte pot fi oportunități de a-ți întări argumentele sau de a-ți clarifica mai bine poziția. Cred că e normal să ne mai simțim mici din când în când, dar e și mai important să ne ridicăm și să mergem înainte cu mai multă încredere.
Pentru mine, m-au ajutat enorm momentele în care am reușit să mă opresc, să reflectez și să-mi rememorzez realizările, oricât de mici ar fi părea. În fond, fiecare pas înainte contează, nu? Și da, adevărul e că o vorbă bună sau doar cineva care te ascultă face diferența.
Ce părere ai? Ai găsit până acum vreo metodă care să te ajute să te simți mai încrezătoare în drumul tău?