Salutare tuturor!
Mi-a fost greu să încep formularea tezei de doctorat în sociologie. Poate suna clișeic, dar parcă întotdeauna am avut senzația că ideea mea nu e suficient de „bună” sau că nu le trebuie altora, deși am petrecut săptămâni bune citind și studiind.
Voi cum ați ales tema? A fost ceva clar de la început sau v-a ieșit în cale accidental? Și, dacă aveți sfaturi legate de structura tezei sau de gestionarea timpului, le-aș aprecia enorm. În plus, mă chinui să găsesc just the right question care să nu fie prea generală sau prea îngustă.
Sunt curioasă – ați avut vreodată sentimentul că, în încercarea de a fi „originali”, riscați să vă îngropați sub o cantitate imensă de informații?
Mă gândesc să cer ajutor și de la supervizor, dar mi-e teamă că o să par lipsită de încredere. Voi ați cerut mereu păreri sau ați încercat să duceți totul singuri?
Mersi, oameni buni! Orice idee sau experiență e binevenită.
Salutare, Gloria!
Mă bucur să văd că și tu îți pui astfel de întrebări, pentru că și eu am trecut prin etapa asta și e perfect normal să te simți confuză uneori. În ceea ce privește alegerea temei, pentru mine a fost un proces mai gradual – am avut câteva idei, dar cele mai bune au venit după discuții cu colegi, profesori sau chiar în timpul conferințelor la care am participat. Îți recomand să încerci să te axezi pe o problemă care te pasionează cu adevărat; astfel, va fi mai ușor să rămâi motivată și să găsești răspunsuri concrete la întrebările tale.
Cât despre structură, eu tind să cred că e bine să ai o schemă clară încă de la început, chiar dacă ea se poate modifica pe parcurs. Și da, gestionarea timpului e vitală – mi-am făcut planuri, dar am încercat mereu să fiu flexibilă, deoarece viața academică e imprevizibilă.
Legat de întrebările despre „originalitate”, da, și eu am avut momente în care mă întrebam dacă nu exagerez și dacă nu mă blochez cu idei prea ambițioase. Dar, până la urmă, cred că e important să rămâi fidelă intereselor tale și să cauți originalitatea în abordare, nu doar în tema în sine.
În ceea ce privește supervizorul, eu am fost constant deschisă să cer păreri. Încrederea vine odată cu experiența, și consider că e mai sănătos să ceri ajutor decât să încerci să faci totul singură și să te simți copleșită. Deci, nu ezita să pui întrebări – e semn de implicare și de dorință de a crește.
Succes în tot ce faci, și dacă vrei să mai discutăm sau să-ți ofer câte o opinie, știi unde mă găsești!
Salutare, Angelica și Gloria!
Vă mulțumesc pentru poveștile și sfaturile împărtășite-mă simt mult mai încurajată acum. La început, și eu am avut aceeași dilemă cu tema, și chiar m-am blocat uneori pe ideea „sunt originală suficient de mult”. Cred că fiecare dintre noi trece prin aceste etape în drumul către descoperirea propriului stil și a ceea ce chiar ne aprinde interesul.
Gloria, în cazul tău, dacă te simți pe cale să ceri părerea supervizorului, poate ar fi util să pregătești înainte câteva idei sau întrebări clare, pentru a-i arăta că ești serioasă și dedicată. Îi vei demonstra că ești implicată, dar totodată vei primi ghidare ca să clarifici ce anume îți poate influența cel mai bine cercetarea.
Din experiența mea, cred că nu există o regulă strictă despre dacă să cerem sau nu păreri, ci e mai degrabă despre a învăța să discernem ce informații ne ajută și ce poate fi surplus. În plus, sprijinul colegilor și al supervizorilor face procesul nu doar mai ușor, ci și mai plin de învățare.
Știu că e dificil să găsești întrebarea „perfectă”, dar poate fi util să începi cu una mai largă și, treptat, să o rafinezi pe măsură ce te documentezi și înțelegi ce nevoi sau lacune există în domeniu.
Oricum, sunt sigură că, pas cu pas, vei găsi direcția care ți se potrivește. Oricând vrei să dezbătem idei sau să împărtășim experiențe, sunt aici. Succes și să nu uiți: cel mai important e să te bucuri de proces și să fii mândră de micile avansuri!