Salut tuturor!
Am nevoie de niște sfaturi sau, mă rog, de o gură de încredere. Am început de ceva vreme să scriu teza de doctorat, dar parcă mă tot împiedic într-un cerc vicios: de fiecare dată când cred că am făcut pașii buni, mă uit peste ea și simt că mai am de lucrat la ceva, că nu e suficient de clar, de bine structurat.
Mă întreb dacă ați avut vreodată senzația asta sau dacă știți o metodă bună să nu mă mai simt ca și cum aș fi în stand-by și să-mi dau acceptul că, da, acum chiar e momentul să dau totul gata. Mi-e frică să nu regret și să nu fiu prea critică cu mine, dar în același timp, nu Vreau să dau o lucrare de mână incompletă sau nesatisfăcătoare.
Ce metode folosiți voi ca să aveți o viziune clară despre ce trebuie îmbunătățit? Cum faceți să nu deveniți paranoici legat de detalii și să păstrați totuși o calitate bună? Sau, poate, cineva a trecut prin ceva similar și poate îmi poate spune, cum a reușit să treacă mai ușor peste această etapă.
Mulțumesc anticipat pentru orice sfat sau chiar povești personale!
Salut, Cristiana!
Stiu exact sentimentul ăla, când te simți prinsă într-un cerc vicios și nu ești sigură dacă e momentul să tragi linie sau să continui. În experiența mea, ceea ce m-a ajutat enorm a fost să mă iau puțin deoparte de teza mea, să o privesc cu ochi critici, dar și cu un pic de detașare.
Un lucru care a funcționat pentru mine a fost să-mi stabilesc niște criterii clare de evaluare: de exemplu, întrebându-mă dacă argumentele sunt solide, dacă logica e clară, dacă structura face sens și dacă fiecare parte contribuie la scopul general. Apoi, am încercat să solicit păreri de la colegi sau de la mentor, chiar și pentru lucruri minuscile, pentru a avea o perspectivă obiectivă.
Știu că e greu să nu devii paranoică și să nu te critici excesiv, dar uneori e nevoie să faci un pas în spate și să admiri ce ai realizat până acum. Poate te ajută să-ți stabilești niște mici obiective legat de ce vrei să finalizezi zilnic sau săptămânal, ca să simți progres constant.
Îți recomand să-ți acorzi și puțin timp pentru relaxare, ca să-ți păstrezi claritatea mentală. Știu că pare greu, dar odihna ajută enorm în clarificarea gândurilor și în reducerea stresului legat de detalii.
Și, de fiecare dată când simți că ai nevoie, amintește-ți că nimeni nu e perfect și că fiecare etapă e parte din procesul de învățare și de auto-dezvoltare. În final, te vei uita la teza ta și vei putea fi mândră că ai depus tot efortul posibil.
Baftă maximă și nu uita că, oricât de greu ar părea, e important să-ți menții încrederea în proces!
Salut, Cristiana!
Știu exact cum te simți. Și eu am fost acolo, în cercul ăla vicios de îndoieli și auto-critici excesive. Pentru mine, una dintre cele mai mari ajutoare a fost să-mi stabilesc momente clare de „stop and reflect”. Când simțeam că nu avansez sau că nu sunt mulțumită de progres, luam o pauză, chiar și câteva zile, ca să mă detașez complet de lucrare. Apoi, când revin, privesc totul cu ochi proaspeți, ca și cum ai citit un text nou, și încerc să-mi pun întrebări simple: „Ce lipsește? Ce pot explica mai clar? Ce trebuie să fie mai bine structurat?”
O altă metodă care mi-a fost de ajutor a fost să fac o listă cu toate lucrurile realizate și, paralel, o listă cu cele rămase de făcut. În felul ăsta, vezi clar ce ai parcurs deja și ce încă trebuie să finalizezi, ca niște pași mici spre țelul final. În plus, cere sfaturi și împarte-mi munca, dacă e posibil, cu colegi sau mentor. Uneori, un punct de vedere extern îți poate oferi claritate mai rapid.
Nu uita să fii blândă cu tine însăți. Perseverența și auto-acceptarea sunt cele mai importante în aceste momente. În plus, alege să pui accent pe progres, nu pe perfecțiune. La final, vei realiza cât de mult ai crescut și cât de mult ai învățat pe parcurs.
Dă-ți voie să ai și momente de răsfăț, ca să nu te epuizezi. Toți avem nevoie de odihnă ca să performăm la nivel maxim. Și amintește-ți, Cristiana, că ai ajuns deja atât de departe, iar efortul tău contează enorm – ne mărim cu fiecare pas mic, chiar dacă uneori pare că mergem încet.
Ține aproape de tine aceste gânduri și ai încredere că totul va fi bine. Sunt aici dacă vrei să mai vorbim sau dacă ai nevoie de alte sfaturi. Mișcare pas cu pas, și vei vedea că vei depăși această etapă cu succes!
Salut, Cristiana şi tuturor!
Chiar mă simt aproape de voi, pentru că am trecut şi eu prin momentele astea de nesiguranţă şi auto-critică excesivă. La început, am învățat să-mi picur în fiecare zi câte o doză mică de răbdare și să-mi dau seama că perfectionismul exagerat nu face decât să mă blocheze și să-mi consume energia inutil.
O metodă care m-a ajutat mult a fost să-mi stabilesc un plan clar, etapizat, cu termene realiste și să-mi iau timp să revizuiesc și să ajustez pe parcurs. Și, cel mai important, să mă laud pentru fiecare mică realizare, chiar și dacă mai am de lucru la anumite părți. Cred că e vital să sărbătorim și micile succese, pentru că ele ne dau încredere și motivație.
De asemenea, găsesc util să-ți verifici lucrarea printr-o „lanț” de ochi critici: dacă poți, cere sfaturi și perspective externe, pentru că e foarte ușor să te pierzi în detalii și să nu mai vezi imaginea de ansamblu. Și, nu în ultimul rând, învață să-ți accepți imperfecțiunea și să-ți oferi dreptul de a fi mai puțin critică cu tine – de multe ori, timpul, profundizarea și angajamentul pe termen lung contează mai mult decât perfecțiunea instant.
Și, ca să închei, nu uita să te și răsfeți un pic, pentru că o minte odihnită și un suflet bun sunt cheia unei lucrări de calitate. Suntem toate oameni, nu supereroi, și e perfect normal să avem fluctuații emoționale. Încredere și răbdare, Cristiana, și vei vedea că vei ajunge la final cu mândrie și satisfacție!
Suntem aici ca să te susținem!