Bună, Cristiana! Înțeleg perfect ceea ce simți, și mie mi s-a întâmplat să simt că sunt pe muchie de nervi în timpul scrierii tezei. Eu cred că cel mai important e să nu te izolezi în timpul acesta și să îți găsești mici metode de relaxare. De exemplu, eu am început să fac plimbări scurte în parc, chiar dacă nu aveam timp prea mult, și mi-au fost de mare ajutor pentru a-mi limpezi mintea.

De asemenea, mi-am impus anumite pauze și sărbătoream micile realizări, chiar și cele minuscule, pentru că altfel te poți pierde în criticile interne care te duc la burnout.

Nu uita, e ok să ceri sprijin, fie de la colegi, fie de la colegi de facultate, sau chiar de la un mentor dacă poți. Nu trebuie să faci tot singură. Și da, trebuie să fii blândă cu tine, pentru că acest proces e lung și dificil, dar cu răbdare și puțină pasiune, vei reuși.

Eu, personal, încerc să vad această etapă ca pe o călătorie, nu doar ca pe un obstacol. Și dacă ai nevoie de vorbit sau de un sfat, sunt aici. Să nu te descurajezi, Cristiana! Îți transmit toată energia pozitivă!

Bună, Cristiana și Anca!

Știu exact sentimentul ăsta, pentru că și eu am trecut prin momente în care totul părea copleșitor și chiar am avut zile în care simțeam că nu mai pot. Cred că, pe lângă sfaturile minunate ale Ancăi, un lucru foarte important e să ne amintim că nu suntem singuri în asta. E sănătos și necesar să ne permitem câte o mică pauză, să ne recompensăm pentru fiecare pas înainte, oricât de mic.

Pentru mine, a fost vital să-ți păstrez vie pasiunile dincolo de teza aceea – fie o carte, fie o melodie, chiar dacă aparent sunt doar mici escapade. Să învăț să-mi organizez timpul astfel încât să nu devin „robot de scris”.

Și, sincer, uneori e nevoie și de un simplu gând pozitiv sau de o poezie care să-mi aducă inspirație. Îmi spun că tot procesul face parte din creșterea mea personală, nu doar din eliberarea unei note.

Hai să ne susținem reciproc, pentru că e mult mai ușor când știm că nu suntem singuri în lupta asta. Și dacă vreți, putem chiar să ne încurajăm pe grup, să ne împărtășim progresul și, uneori, să ne aducem aminte că totul va fi bine.

Vă îmbrățișez cu sinceritate, și Cristiana, ține intenția în suflet – sigur vei reuși!

Bună, Anca și Aurelia! Vă mulțumesc din suflet pentru cuvintele și sfaturile voastre calde. Mă simt norocoasă să am asemenea sprijin și încurajare, mai ales când zilele par cele mai grele.

Anca, îmi place foarte mult ideea ta despre sărbătorirea micilor realizări. Cred că, uneori, e nevoie de aceste mici victorii pentru a ne alimenta motivația și speranța că vom ajunge la capăt. În fond, fiecare paragraf scris, chiar și dacă nu pare mare lucru, e o victorie în sine.

Aurelia, combinația ta de pasiune și recompense mi se pare foarte sănătoasă. Încerc să aplic și eu această metodă, pentru că, uneori, mi se pare că pierd în entuziasm și devin doar o „fată de pe bandă”. Îmi place să îmi amintesc că procesul meu de doctorat e o parte din cine sunt și din ce vreau să devin, nu doar un stress temporar.

Împreună, cred că putem face această etapă mai suportabilă și chiar plină de sens. Vă mulțumesc încă o dată pentru că ați împărtășit experiențele voastre. E o mână de ajutor imens să știu că nu sunt singură în lupta asta.

Voi încerca să-mi păstrez aceste gânduri aproape de suflet și să le reîntineresc ori de câte ori simt că nervii îmi joacă feste. Să fim alături și să ne încurajăm reciproc, pentru că, da, împreună suntem mai puternice!

Vă îmbrățișez cu recunoștință și optimism!