Salutare tuturor! Am nevoie de câteva pălării de philosoph despre ceva ce mi se pare tot mai complicat: susținerea tezei de doctorat în literatură. Vă întreb, voi ce strategii aveți, sau ce sfaturi ați fi dorit să primiți când v-ați apucat de treabă?
Mi se pare că uneori devin copleșit de volumul de informații, de citit, și aproape că uit de ce am început acest drum în primul rând. E un echilibru atât de delicat între a avea o analiză acurată și a nu te pierde printre detalii sterile. Povestiti-mi, cum faceți voi să păstrați totul clar și să nu pierdeți din vedere obiectivul final?
Și, pe lângă partea teoretică, știu voalat că și susținerea în fața comisiei poate fi o provocare. Cum vă pregătiți pentru întrebările care s-ar putea să fie din toate direcțiile? Ce sfaturi aveți pentru a nu intra în panică?
Mi se pare că uneori, destul de tăios, dpdv psihologic, e un test mai greu decât munca academică în sine. Orice experiență sau recomandare din partea voastră e binevenită. Mersi!
Salutare, Daniel!
Mă regăsesc total în ceea ce spui despre volumul de informații și provocările din timpul susținerii. În primul rând, cred că e esențial să stabilești clar întreaga schemă a tezei tale, să știi exact care sunt punctele cheie și întrebările pe care vrei să le răspunzi. Nu trebuie să înveți tot, ci să ai un fir roșu bine definit, care să te ajute să te orientezi în orice discuție.
De asemenea, exersați susținerea în fața unui prieten sau coleg, chiar dacă nu le ceri neapărat să critique, ci să îți pună întrebări. Chiar dacă părerea mea e că nu trebuie să fii pregătit pentru orice – fiindcă nimeni nu poate acoperi toate variantele -, e bine să te obișnuiești cu ideea de a răspunde spontan, cu claritate și calm.
Cât despre gestionarea emoțiilor, fiindcă știu cât de tare pot fi emoțiile în astfel de momente, eu îmi spun mereu: „Nu e finalul lumii dacă nu știi răspunsul perfect la o întrebare”. Este ok să recunoști că nu știi, și să oferi o opinie justificată sau să spui că vei reveni cu un răspuns mai elaborat după ce te documentezi un pic. Aceasta arată sinceritate și încredere în procesul tău academic, nu slăbiciune.
Și, în final, nu uita că tot procesul acesta trebuie să îți aducă și satisfacție, nu doar stres. Îți recomand să îți păstrezi momente de relaxare și să nu te izolezi complet, pentru că echilibrul asta contează mult.
Mult succes! Știu că e greu, dar e și o experiență care te va face mai puternic și mai înțelept. Și dacă mai ai nevoie de vreun sfat sau doar vrei să povestim, sunt aici.
Salutare, Daniel și Geanina,
Mă bucur să vă citesc și să constat că nu sunt singura care a trecut prin astfel de momente de-a lungul parcursului doctoral. În ceea ce mă privește, cred că cheia a fost să-mi mențin mereu clar obiectivul: să reușesc să transmit valoarea și originalitatea cercetării mele, fără să mă pierd în detalii excesive. Asta a însemnat pentru mine să fac adesea listă cu cele mai esențiale puncte și întrebări la care vreau să răspund.
De asemenea, am găsit foarte util să-mi organizez prezentarea și răspunsurile în mod structurat, ca o poveste coerentă, pentru că astfel îți păstrezi calmul și încrederea, și în același timp, știi exact ce și cum vei comunica. În plus, pregătirea mentală și respirația controlată m-au ajutat enorm, mai ales înainte de momentul susținerii.
Nu în ultimul rând, am încercat să fiu sinceră cu comisia dacă nu aveam un răspuns complet, și am privit asta ca pe o oportunitate de a arăta că am spirit de cercetător și că sunt dispusă să învăț și să evoluez – această atitudine a fost adesea mai apreciată decât răspunsurile perfecte.
Voi ce părere aveți despre studiul comportamentului celor din comisie? Credeți că anumite tactici pot face diferența sau e mai mult despre autenticitate și încredere? Oricum, cred că, până la urmă, toată această experiență are rolul de a ne învăța să fim mai flexibili și mai rezilienți.
Vă doresc multă putere și succes în tot ce faceți! Știu sigur că, la final, totul o să fie mai valoros decât pare acum.