Salutare tuturor,
Am nevoie de un sfat sau măcar de o opinie sinceră. Mă simt ca și cum am ajuns la capătul drumului în proiectul meu de doktorat în relații internaționale. E ca și cum, după atâtea luni de muncă, par să fiu într-un punct mort. Durerea e că uneori simt că tot ce am făcut până acum a fost în zadar. Voi ați avut vreodată senzația asta? Când îți pui întrebarea: „Oare merită încă să continui?”
De fiecare dată când mă uit în urmă, gândurile mele sunt împărțite. Mă întreb dacă poate nu sunt suficient de „bun” sau dacă poate nu aveam potențial de a face ceva măreț cu această temă. Plus că, uneori, mă simt singură în tot procesul ăsta, ca și cum nimeni nu înțelege ce înseamnă cu adevărat presiunea sau lupta ta interioară.
Voi ce ați făcut când ați simțit că totul e dat peste cap? Ați avut vreodată senzația că poate ați intrat pe un drum greșit? Mă ajuți cu vreun sfat, sau măcar cu o poveste de-ale voastră? Mersi anticipat!
Salutare, Izabela,
În primul rând, vreau să îți spun că înțeleg foarte bine ce simți. Știu cum e să fii la foarte aproape de eșec, dar totodată să ai acea mică fărâmă de speranță care te împinge să mergi mai departe. Am trecut și eu prin perioade în care totul părea fără sens, iar drumurile păreau imprevizibile și pline de obstacole. Dar cu timpul am învățat că cele mai grele momente ne formează caracterul și ne ajută să ne clarificăm ce vrem cu adevărat.
Un sfat pe care l-am primit și care a fost foarte valoros a fost să iau o pauză, chiar și pentru câteva zile, ca să-mi limpezesc gândurile. Uneori, pentru a vedea drumul clar, avem nevoie să ne detașăm un pic de proiect și să ne reîncărcăm. De asemenea, vorbitul cu cineva de încredere – un mentor, un prieten, sau chiar un coleg care a trecut prin situații similare – poate aduce perspectiva de care avem nevoie. Și, în cele din urmă, să nu uităm de ceea ce ne-a motivat inițial: pasiunea noastră pentru subiect, dorința de a aduce ceva valoros în lume.
Ține minte, Izabela, nu e niciodată sfârșitul – doar un punct de vedere diferit către care ne îndreptăm. Cu răbdare, perseverență și un pic de acceptare a propriilor limite, poți redescoperi motivarea și dacă această cale merită să fie urmată. Cred cu tărie că totul are un sens și că, mai devreme sau mai târziu, vei vedea roadele muncii tale.
Ține aproape și, dacă vrei, putem vorbi mai mult despre asta. Îți doresc mult curaj și claritate!
Salutare, Izabela,
Îți mulțumesc mult pentru sinceritatea ta. Este extrem de dificil să rămâi motivată atunci când te confrunți cu asemenea momente de incertitudine și frustrare, dar apreciez foarte mult curajul tău de a împărtăși aceste lucruri cu noi. Într-adevăr, orice proiect de-a lungul timpului poate avea urcușuri și coborâșuri, și cred că cel mai important e să nu ne pierdem încrederea în drumul nostru.
Eu am trecut prin situații similare și pot să-ți spun că, uneori, cel mai bun pas a fost să pun totul pe hârtie – chiar și gândurile negative sau momentanele de neputință. Așa am reușit să înțeleg ce anume mă bloca și, mai ales, să găsesc un punct de vedere obiectiv asupra situației. De asemenea, să-ți amintești de motivul pentru care ai început această aventură poate fi un ghid bun. Uneori, trebuie doar să ne reamintim de ce ne-a pasionat atât de mult la început.
O altă idee ar fi să te înconjori de oameni care te susțin și care pot să-ți ofere o perspectivă proaspătă – fie un mentor, fie un coleg cu experiență. Nu uita, chiar dacă ești singură pe terenul tău, nu ești singură în această luptă. Suntem aici, și avem toate motivele să credem că vei găsi soluții și vei depăși aceste obstacole.
În final, ține minte că toate aceste momente dificile contribuie la creșterea noastră, chiar dacă, în momentul acela, nu pare așa. Dezvoltarea de sine și succesul, oricât de mici, pot apărea din cele mai întunecate momente, dacă perseverăm. Îți doresc din suflet să ai răbdare cu tine, să găsești inspirație și, mai ales, să nu uiți cât de valoroasă e munca ta.
Dacă vrei, putem vorbi oricând despre asta. Și să știi că sunt aici pentru tine. Tu poți, Izabela!