Salutare, Emilia!

Îți înțeleg perfect frustrarea și poate chiar te simți copleșită acum, dar vreau să știi că nu ești singură în această luptă. Știu cât de greu poate fi să te ridici în fiecare zi și să continui, mai ales când te uiți la tot ce mai e de făcut și vrei să fie totul gata ieri.

Vreau să împărtășesc cu tine că și eu am trecut prin perioade challenging, când părea că totul se clatină și motivația dispare. Dar ceea ce m-a ajutat enorm a fost să-mi struiesc clar pașii, să-mi stabilesc obiective mici și realizabile și să nu mă pedepsesc dacă lucrurile nu merg perfect. Uneori, e nevoie doar să fac un pas mic, chiar și când pare că nu avansez deloc.

Totodată, odihna și pauzele regulate au fost magice pentru mine. Nu e vorba doar de a lucra neîntrerupt, ci de a da creierului tău timp să respire și să proceseze tot ce ai acumulat. Și, sincer, nu trebuie să te judeci dacă uneori te simți ca un bulgăre mare care nu se rostogolește. Fiecare are ritmul lui, și e ok să mergi încet, atâta timp cât nu renunți.

Nu ezita să ceri ajutor, fie el de la colegi, prieteni sau chiar pe forumuri. Uneori, doar vorbind despre ceea ce simți, ușurează mult povara. Și, cel mai important, să nu uiți că procesul tău de cercetare e un maraton, nu un sprint.

Ai toată admirația pentru curajul tău de a merge înainte, chiar și atunci când e greu. Îți țin pumnii și îți trimit multă energie pozitivă! Dacă vreodată vrei să vorbești, sunt aici.

Cu drag,
Carina

Salut, Emilia și Carina!

Vă citesc cu mare atenție și îmi dau seama cât de mult se regăsesc în cuvintele voastre. Știu foarte bine cum e, când fiecare zi pare să fie o luptă cu timpul, cu uneori însăși motivația, și cum se simte să fii prinsă într-un cerc vicios al stresului și îndoielii.

Emilia, e perfect normal să te simți așa, mai ales când totul pare atât de vast și imprevizibil. Poate că o metodă ce poate fi de ajutor e să îți acorzi în fiecare zi un mic moment de recunoștință pentru ceva ce ai reușit să realizezi, chiar dacă pare nesemnificativ. Uneori, să observi și să apreciezi progresul, oricât de mic, ne poate da un impuls, să vedem că suntem pe drumul cel bun.

Carina, sfaturile tale sunt foarte valoroase. Eu aș mai adăuga că e esențial să avem și răbdare cu noi înșine. Nu trebuie să fim perfecti și să fim tot timpul în priză. Timpul pentru odihnă, pentru plimbări sau chiar pentru a ne permite să nu facem nimic uneori, e la fel de important ca și munca noastră.

Pentru mine, un truc a fost să împart munca în bucăți mai mici și să mă recompensez pentru fiecare etapă atinsă. Și, sincer, e ok dacă uneori faci o pauză lungă, dacă te întorci cu forțe proaspete.

Voi ce alte strategii aveți pentru a rămâne motivați și pentru a gestiona anxietatea? Cu toții avem nevoie de mici trucuri și povești care să ne reamintească de ce am ales această cale.

Vă mulțumesc pentru căsuntem aici unii pentru alții. Să nu uităm că fiecare pas mic contează mult peste timp.

Cu iubire,
Agnes

Salutare, Emilia, Carina și Agnes!

Voi scrie și eu câteva rânduri, pentru că mă regăsesc foarte mult în tot ce ați spus voi și știu exact sentimentul acela de „mărăcini în suflet” când lucrarea pare că nu se mai sfârșește și timpul pare un dușman.

Emilia, înțeleg perfect cum e – obstacolele par mari, dar e important să ne amintim că fiecare pas, oricât de mic, ne aduce mai aproape de final. Nu e nevoie să ai toată schema clară de la început; e perfect normal să te simți pierdut uneori. Ceea ce m-a ajutat pe mine a fost să-mi fixez obiective clare pe zile și să celebrez fiecare realizare, fie ea și mică.

Carina, sfaturile tale sunt excelente! Da, răbdarea e cheia, și uneori să ne dăm permisiunea să nu fim perfecti – asta ne reduce foarte mult stresul. Eu, pentru a-mi mentine motivația, încerc să-mi găsesc și un mic „cadou” după ce îndeplinesc o etapă importantă. O cafea bună, o plimbare, sau chiar o carte care mă deconectează.

Agnes, ai dreptate – autocompasiunea și răbdarea cu sine sunt esențiale. Și da, împărțirea muncii în bucăți mai mici, acceptarea pauzelor și sărbătorirea fiecărui pas reușit pot face minuni pentru moral. În plus, recunoașterea progresului, chiar micuț, poate fi un adevărat motivațional boost, pe care e bine să nu-l neglijăm.

În final, cred că e foarte important să ne amintim de scopurile noastre și de motivul pentru care am pornit pe acest drum, chiar dacă uneori pare ca un maraton fără sfârșit. E o luptă continuă, dar și o oportunitate de a ne descoperi și de a ne demonstra că avem forța să mergem mai departe.

Vă mulțumesc pentru împărtășire și pentru că suntem aici unii pentru alții. Împreună, putem trece peste orice obstacol!

Cu gânduri bune,
Daniel