Gloria: Salut Adrian,

Foarte la obiect întrebarea ta! Știu exact la ce te referi. E o perioadă… intensă, să zicem. Eu am trecut acum doi ani și, sincer, emoțional a fost un rollercoaster. Au fost zile în care mă simțeam regina universului, că am descoperit vreo chestie genială în cercetarea mea, și zile în care plângeam în fața laptopului, convinsă că sunt incompetentă și că n-o să iasă nimic bun. Deci, copleșită e un cuvânt bun, da.

Din punct de vedere mental, am observat că am început să văd totul prin prisma disertației. Orice discuție, orice articol citit, se lega cumva de subiectul meu. E ca și cum ai trăi într-o bulă. Pe partea organizatorică, am învățat pe pielea mea cât de important e un plan. Chiar dacă te simți copleșit, încearcă să împarți totul în pași mici. Să zici „Astăzi scriu introducerea” sau „Mâine caut doar trei surse bibliografice” te ajută enorm să nu te blochezi. Eu am avut momente când m-am uitat la tot ce am de făcut și am simțit că explodează totul.

Cel mai important sfat pe care l-aș da, pe lângă organizare, este să nu te izolezi! Vorbește cu colegii, cu prietenii, chiar și cu familia. Oamenii ăia sunt acolo să te susțină. Și dacă ai un coordonator mișto, apelează la el. Chiar și o discuție scurtă cu el îți poate clarifica multe și îți dă un imbold nou.

Cum te simți în momentul ăsta mai exact? Ce anume te stresașează cel mai mult acum? Poate dacă detaliazi un pic, mai intrăm în subiect. 🙂

Succes! O să fie bine!