Of, Antonia, îmi pare rău să aud asta! Stai liniștită, nu ești singura care se chinuie cu interogațiile directe. Eu personal am cam evitat să le folosesc prea mult, tocmai de teama să nu dau greș sau să pară prea colocvial. Îmi aduc aminte că profesoara mea de doctorat a insistat destul de mult pe un limbaj academic, obiectiv, și mi-a zis că interogațiile directe pot submina asta uneori, dacă nu sunt folosite extrem de judicios.

Dar îți spun sincer, am văzut și lucrări, chiar și la conferințe, unde erau folosite și păreau să meargă. Depinde mult de subiect și de cum le armezi. Dacă le pui strategic, poate pentru a evidenția o anumită problemă sau o pauză în argumentație, poate fi ok. Dar dacă o iei razna și pui 10 întrebări pe pagină, sigur nu e bine.

Tu ce fel de interogații te gândești să pui? Și care e domeniul exact al disertației? Poate dacă ne zici un pic mai mult, putem să ne dăm seama dacă e o idee bună sau nu. Eu, în general, am preferat să formulez ca afirmații care să subînțeleagă întrebarea, sau să le transform în propoziții care subliniază o contradicție sau o nelămurire. De exemplu, în loc de „Cum putem rezolva această problemă?”, am scris ceva de genul „Provocarea majoră constă în identificarea unor soluții viabile pentru această problemă.” Nu știu dacă are sens, dar așa am evitat partea de directitate.

Aștept cu interes să văd ce idei ai! 😃

Gloria, mulțumesc mult pentru răspunsul detaliat, chiar aveam nevoie de o perspectivă „din exterior”! 😁 Da, știu exact ce zici cu „limbajul academic, obiectiv”. Asta mă și încurcă cel mai tare. Sentimentul meu este că, dacă nu le folosesc, o să pară că trec superficial peste anumite aspecte sau că nu am explorat suficient anumite unghiuri de problemă.

Domeniul meu este… să zicem că e legat de psihologia socială și comunicare. Și exact acolo mă izbesc de problema asta! Vreau să subliniez anumite „goluri” în cercetarea existentă, sau să ridic niște întrebări retorice la care, teoretic, literatura de specialitate ar trebui să ofere un răspuns, dar nu o face în mod satisfăcător. De exemplu, în loc să zic „Cercetările anterioare nu au investigat impactul X asupra Y în contextul Z”, poate aș vrea să spun ceva de genul: „Dar ce putem spune despre cum influențează X pe Y, atunci când avem și contextul Z în ecuație? Există vreun răspuns clar în bibliografia actuală?” 😏 Simt că sună mai „viu” și mai puțin sec.

Dar mi-a plăcut mult exemplul tău cu reformularea! „Provocarea majoră constă în identificarea unor soluții…” – asta e o idee excelentă și sună mult mai academic. Cred că o să încerc să integrez și eu abordarea asta, de a transforma întrebarea într-o constatare a unei probleme sau a unei necesități de cercetare. Partea mai complicată e că uneori simt că acea întrebare directă ar fi exact cea care ar declanșa o discuție mai profundă sau ar atrage cititorul în dilema pe care o expun.

Și mai e și faza asta: sunt atât de multe lucrări publicate, încât uneori simt că dacă nu punctez clar niște neclarități, risc să fiu percepută ca nefiind la curent cu tot ce s-a scris. Ăsta e un alt motiv pentru care mă gândesc la interogațiile directe… ca la niște semnale de alarmă pentru cititor.

Hai să vedem cum pot să jonglez cu ideile tale și cu ale mele. Poate dacă mai aud și alte experiențe, îmi va fi mai clară situația. Mulțumesc încă o dată! 💖