Salutări, Anastasia! Bine ai venit!

Mă bucur că ai deschis subiectul ăsta, că și pe mine mă macină de ceva vreme. „Introspecție la disertație”… sună pompos, nu? :)) Dar pe bune, te înțeleg perfect că te sperie. E ca și cum trebuie să intri în cel mai intim cotlon al conștiinței tale și să-l deschizi pentru alții să se uite. Nu e tocmai ce faci la o cafea cu prietenii, nu?

Ce am pățit eu? Păi, la prima strigare, am căzut într-o groapă de „ce dracu’ scriu?” și am început să mănânc semințe ca disperatul, ca să mă calmez. Apoi, am dat peste niște articole și cărți care vorbeau despre „auto-reflecție critică” și alte d-astea mai academice. M-am simțit ca un șobolan de laborator aruncat într-un labirint de concepte abstracte.

Pentru mine, o chestie care a început să funcționeze a fost să nu mă gândesc la ea ca la o „introspecție” propriu-zisă, ci mai degrabă ca la o analiză detaliată a procesului meu de gândire și de lucru pe parcursul cercetării. Sună mai puțin înfricoșător, nu? Ca și cum aș examina niște date, doar că datele sunt gândurile mele, deciziile, greșelile, succesele.

Sfaturi?

* Nu încerca să fii perfect. Asta e prima capcană. Nimeni nu se așteaptă să găsești elixirul vieții sau metoda absolută de a face cercetare. E despre a descrie cum ai ajuns tu unde ai ajuns. Au și greșelile valoare, dacă știi să le analizezi.
* Notează-ți totul de la bun început. Jurnal de cercetare, chiar dacă pare plictisitor inițial. Ce ai crezut la început? Cum ți s-au schimbat ideile? De ce? Ce resurse ai folosit și de ce le-ai ales pe alea? CE TE-A BLOCAT? Asta e aur curat pentru introspecție.
* Pune-ți întrebări pe care ți le pui deja, dar conștient. De exemplu: „De ce am ales tema asta?”, „Care a fost cea mai mare provocare emoțională în timpul cercetării?”, „Ce așteptări aveam la început și cum s-au comparat cu realitatea?”, „Ce tipare de gândire am observat la mine când mă confruntam cu dificultăți?”, „Ce elemente din procesul meu de cercetare ar putea fi utile altora, sau ar putea fi evitate?”
* Gândește-te la momente cheie: momentul alegerii temei, momentul dificultății majore, momentul „aha!”, momentul finalizării capitolelor, momentul revizuirii. Ce s-a întâmplat în capul tău în acele momente?
* Cere feedback de la coordonator și despre acest aspect. Întreabă-l ce fel de analiză ar aprecia el. Uneori academicii au niște criterii clare, chiar dacă nu le spun explicit.

Pe scurt: descompune procesul ca pe un puzzle. Fiecare piesă are povestea ei și modul în care ai așezat-o contează. Și nu uita, ești om. E normal să ai îndoieli, să te panichezi, să te bucuri. Asta face parte din proces.

Mult succes cu asta! Abia aștept să aud ce mai zic și alții. Poate mai avem vreun genial de pe-aici care ne dă vreo pastilă magică. 😉