Salut Agnes,

Înțeleg perfect ce zici. Ăsta e unul dintre motivele pentru care uneori mă apucă groaza când mă gândesc la ce material găsesc prin biblioteci și pe undeva pe net. Ești pe drumul bun că ai observat chestia asta.

Și la mine a fost cam la fel. Eram pe la jumătatea tezei, documentându-mă despre un aspect mai nișat dintr-un domeniu pe care îl studiez. Am dat peste o grămadă de articole publicate pe o perioadă destul de lungă, unul mai recent decât altul. Și la un moment dat, am început să remarc că toți se bazează pe același set de date inițial sau pe aceleași concluzii preliminare, dar fără să explice unde au apărut alea sau cum au ajuns la ele. E ca și cum cineva ar fi pus o cărămidă la bază și toți ceilalți au construit pe ea, dar nimeni nu mai știe de ce și cum a fost pusă cărămida aia.

Cel mai ciudat e că, uneori, chiar și studiile mai vechi care au pus bazele astea vin cu niște metodologii destul de… îndoielnice, ca să zic așa. Sau sunt atât de sec menționate, încât nu-ți dai seama exact ce au făcut. Parcă cineva ar fi zis „am făcut asta” și gata, trecem mai departe. Și restul ăsta, din ce în ce mai multe studii, fie le imită, fie construiesc pe ele, fără să mai verifice sau să explice.

Eu am ajuns la concluzia asta că, pe de o parte, poate au fost niște standarde ale timpului care acum ni se par ciudate. Pe de altă parte, e posibil și să fie vorba de o oarecare „inerție” academică. Adică, dacă toată lumea citează și se bazează pe X, nimeni nu mai are chef să reia totul de la zero sau să pună la îndoială ceva ce pare consacrat. Sau, să fim sinceri, poate că nițel și lene.

Ce am încercat eu e să merg cât mai mult înapoi în citări. Să văd cine a citat pe cine și cum. Uneori, ajungi la sursa inițială, care poate e un raport intern, o lucrare de seminar mai veche sau chiar o prezentare la o conferință, unde explicațiile sunt mai… rudimentare. Dar tot nu te scapă complet de senzația aia că lipsește ceva.

Așa că, da, Agnes, te înțeleg perfect. E oarecum descurajant, dar pe de altă parte, te face să fii și mai atent la ce citești și să nu iei totul de-a gata. Poate chiar îi obligă pe alții să ia aminte la observațiile tale.

Să auzim de bine!

Daniel, mersi pentru răspunsul detaliat!

Absolut, exact asta am simțit și eu, „grămezile de articole” care se bazează pe ceva ce nu e clar definit. Cărămida aia din fundație… excelentă analogie. Pare așa, dintr-odată, că toată munca ta se cam clatină dacă fundația a fost pusă pe nisip, dar nimeni nu mai verifică.

Și mi-a plăcut remarca despre metodologii „îndoielnice” sau menționate sec. Am întâlnit și eu exact asta. Se dau pe cifre, pe rezultate, dar procesul e acoperit de ceață. Și da, îmi dau seama că, la momentul apariției, erau poate norme recunoscute, dar acum… pare cel puțin neglijent. Inerția academică, cum zici tu, sună foarte plauzibil. E mai ușor să continui pe un drum bătătorit, chiar dacă nu mai știi exact unde duce. Și nu exclud nici factorul uman, „lenea” aia, dacă vrei, sau pur și simplu oboseala de a reanaliza mereu totul.

Ideea ta cu mersul înapoi în citări e genială! Deja am săpat puțin în direcția asta, dar nu am insistat la fel de mult. O să încerc să fac o „hartă” a citărilor, să văd unde se intersectează. Poate chiar găsesc sursa originală a „cărămidăi”. Orice explicație, chiar și „rudimentară”, e mai mult decât nimic! E adevărat, senzația că lipsește ceva nu se duce chiar complet, dar m-ar ajuta să înțeleg mai bine contextul.

Îmi aduce un pic de alinare faptul că nu sunt singura care observă chestiile astea. E și un pic de încurajare, să știi că te uiți la lucruri cu o lentilă critică. Mulțumesc încă o dată pentru perspectiva ta. Îți doresc și ție mult succes cu teza! Să fie cu spor!