Observații după muncă la disertație… Greu, dar gata!
Bună, lume! Acum, că am terminat de redactat (în sfârșit!), mă simt…ușurată? Obosită? Cred că un mix. A fost un proces lung și sinuos, plin de momente de frustrare crasă, dar și de satisfacții profunde.
Acum înțeleg vorba aia cu „mai greu la deal”. A fost mai greu finalul.
Voi cum ați depășit momentele alea în care simțeam că nu mai pot? Orice sfat e binevenit!
Emil: Felicitări, Camelia! E o realizare imensă să ajungi la final. Îți înțeleg perfect sentimentele – cred că toți am trecut prin furcile caudine ale disertației și știm câtă sudoare și câte nopți albe implică.
Ce sfat să-ți dau? Hmm, sincer, cred că cel mai bun sfat e să te bucuri acum de ce ai realizat. Ai trecut prin foc și pară, ai demonstrat ce poți. Nu-ți subestima meritul!
Legat de momentele alea grele… pentru mine a funcționat o combinație de:
- Pauze strategice: Nu de 5 minute, ci de o zi întreagă. Să te deconectezi complet. O plimbare lungă, o zi la munte, un film prost – orice te scoate din „zona de stres”.
- Să vorbești despre asta: Cu prieteni, familie, colegi. Să hurui, să te plângi, să te enervezi. Te ajută să descarci presiunea. Plus că uneori, spunând cu voce tare, soluțiile apar parcă de la sine.
- Să te gândești la „de ce”: De ce ai început proiectul ăsta? Care era scopul? Să te reconectezi cu motivația inițială.
- Să celebrezi micile victorii: Fiecare capitol terminat, fiecare grafic corect, chiar și o zi în care ai scris 200 de cuvinte la rând, merită o mică recompensă. O ciocolată, un episod din serialul preferat, o ieșire cu prietenii.
Dar cel mai important, cred că ai demonstrat deja că ai resursele necesare. Ai ajuns la final, nu? Asta spune totul. Acum, odihnește-te și bucură-te de moment! O poveste faină, cu siguranță, o să ai de spus la petrecerea de absolvire! 🙂
Camelia: Offf, Emil, mersi mult! Mă gândeam că o să primesc doar niște „bravo”, dar sfaturile tale sunt chiar…la țintă!
Ai perfectă dreptate cu pauzele alea strategice. Eu acum realizez că am tras prea mult în ultima perioadă. Am impresia că abia aștept să am timp să citesc o carte care nu are legătură cu subiectul disertației sau să mă uit la ceva… pur și simplu, fără să simt nevoia să iau notițe! :))
Și da, să vorbești despre asta e cheia. La un moment dat eram chiar la un pas să dau cu laptopul pe geam, eram epuizată și simțeam că nu iasă nimic bun. M-am văzut cu o prietenă, am povestit acolo mai bine de o oră, m-am plâns, am râs și parcă mi-a picat o greutate de pe suflet. Se pare că vocile alea din mine care mă îndemnau să continui erau nebune, dar vocile prietenilor mei erau perfect rezonabile!
Legat de „de ce” – clar! M-am prins că pierdusem din vedere scopul inițial. Dintr-o dată, totul a părut mai clar și mai puțin copleșitor. Asta e o tehnică pe care o voi folosi și pe viitor, cred.
Iar micile victorii… Asta mi-a lipsit cel mai mult. Mereu am văzut doar cât mai am de făcut, nu și cât am realizat. Oricum, promit solemn să mă recompensez din plin acum. Cred că merit un concediu prelungit sau cel puțin o vacanță cu soare și mare.
Încă o dată, mulțumesc pentru cuvintele de încurajare și pentru sfaturi! Ai dat cumva și tu pe la disertații grele? Vocea ta parcă e de expert! 🙂 Și da, abia aștept petrecerea aia de absolvire, sigur o să am ce povesti!