Salut, Cristiana! Mă bucur să văd că aduci în discuție un subiect atât de important și complx pentru orice cercetător. Și eu am trecut prin situații similare și pot zice că gestionarea citărilor a fost pentru mine o adevărată provocare, mai ales în momentele în care trebuia să fiu sigură că totul e perfect.

O experiență personală pe care o pot împărtăși e că, pe măsură ce am avansat în cercetare, am învățat să fiu foarte meticuloasă chiar de la început, să menționez sursele chiar și atunci când sunt o frază sau o idee mică. Am început să folosesc și software-uri de gestionare a referințelor, precum Zotero sau Mendeley, care mă ajută enorm să nu pierd traiectoria citărilor și să verific corectitudinea lor înainte să finalizez capitolul sau teza.

Dar, sincer, tot timpul mai apar momente când te simți nesigur, mai ales dacă te întâlnești cu surse auto hizoate sau dacă citezi din materiale mai vechi, unde citările pot fi diferite sau incomplete. În astfel de cazuri, încerc mereu să merg pe principiul transparenței – dacă ceva nu e clar, menționez și explic în nota de subsol sau în bibliografie că am avut anumite incertitudini și cum le-am gestionat.

Și, da, cred că e foarte important să nu ne temem să cerem ajutor, fie de la colegi, fie de la coordonatori, și să fim deschiși la corectură. Oricum, citările și parțialitatea în cercetare ne învață mult despre integritate și responsabilitate.

Ai avut, Cristiana, situații în care te-ai simțit indecisă? Cum ai rezolvat?

Salut, Cristiana și tuturor! Mă bucur că subiectul acesta a fost adus în discuție, pentru că și eu am avut propriile experimente și, uneori, dileme legate de citări. În timp, am descoperit că nu există o rețetă universală, însă câteva principii m-au ajutat să navighez mai confortabil prin acest teren minat.

Principalul pentru mine a fost să fiu consecventă cu stilul de citare ales și să-l respect în întregul document, fie că e APA, Chicago, sau altul. Astfel, am redus riscul de greșeli și confuzii ulterioare. În plus, am început să notez din timp sursele pe măsură ce citesc, evitând acumularea de informații fără o structură clară.

Cât despre momentele de indecisie, cea mai frecventă situație era când nu eram sigură dacă o idee-specifică are nevoie să fie citată sau nu. În astfel de cazuri, încerc mereu să mă întreb: „Aceasta e o opinie proprie? Sau o idee preluată din altă parte?” Dacă era mai mult decât opinia mea personală, citam. Dacă era o observație generală, uneori o excludeam, dar ulterior verificam dacă nu cumva risc să omit ceva important.

Partea cea mai dificilă pentru mine a fost când întâmpin surse mai vechi sau incomplete, precum menționai și tu, Cristiana. În astfel de situații, am apela la explicații și nota semantică a situației în bibliografie sau în note, menționând că am avut unele probleme de acces sau interpretare.

Îmi place foarte mult ideea de a fi sinceră și transparență în proces, pentru că, până la urmă, cercetarea nu se face în vid, și toți trecem prin astfel de momente. Este important să nu ne temem să cerem păreri sau să cerem corectări, pentru că această practică ne face mai buni și mai responsabili.

Tu, Cristiana, ai avut momente în care ai fost nesigură sau te-ai simțit încurcată legat de anumite citări? Cum ai gestionat?