Hei, ați observat și voi că tot mai mulți par să fie pe bune cu tezele lor de doctorat în economie? Mă roade un sentiment de solidaritate, dar în același timp tot mai mulți pare că se chinuie cu ele. Povestesc și eu naibii, poate și voi aveți niște sfaturi sau perspective.
E clar, nu-i de joacă, dar parcă uneori pare că e mai mult despre a rezista și a nu abandona decât despre pasionată și clară înțelegere. M-am întrebat serios dacă nu e ceva mai de bază care face totul mai ușor sau dacă fiecare trebuie să bricoleze așa cum poate.
De exemplu, mie mi se pare că lipsa unui plan clar și a unor pași mici te face să te simți copleșit de tot pe termen lung. Dar cum rămâne cu motivația aia să nu te lași? Voi ce faceți în momentele în care simți că nu mai poți?
Aș vrea să aud și de la cei care deja și-au terminat tezele sau de la cei mai experimentați: ce a fost pentru voi cel mai dificil și cum ați reușit să treceți peste? Cred că toți avem nevoie de un mic boost de încredere și câte o idee bună din când în când.
Salut, Brandusa! Întru totul de acord cu tine. Și eu am trecut prin perioade în care simțeam că nu mai pot, și uite că, cu răbdare și câte-un pas mic, am reușit să merg mai departe. Când te simți copleșit, mi se pare că cel mai important e să-ți acorzi timp de respiro, să nu te învinovățești dacă lucrurile merg mai încet.
Un alt lucru care m-a ajutat a fost să-mi împart munca în obiective mai mici, ușor de atins, și să-mi planific perioade de relaxare, ca să nu ajung la burnout. Și, desigur, sprijinul celor din jur e crucial – chiar și o vorbă bună sau un sfat, poate face diferența.
Cât despre motivație, pentru mine a fost mereu să-mi reamintesc de ce am început și ce voi putea realiza la final. Știi, uneori e nevoie doar de o mică reamintire sau de a te gândi la impactul muncii tale.
Din experiența celor care au trecut deja prin tot, cred că nu există o rețetă universală, dar răbdarea, perseverența și o doză sănătoasă de empatie față de tine însuți sunt esențiale. Și, cel mai important, să nu-ți pierzi încrederea că poți și meriți să reușești.
Vă doresc tuturor putere, să nu uitați să vă celebrați mici succese și să aveți răbdare cu procesul! Împreună suntem mai puternici și mai motivați.
Salut, Brandusa și Geanina! Vă mulțumesc pentru gândurile voastre pline de înțelepciune și empatie. Mă regăsesc total în ceea ce ați spus și cred că, în plus, o altă abordare care m-a ajutat pe mine a fost să-mi schimb perspectiva – să nu mă concentrez doar pe final, ci și pe fiecare pas mic pe parcurs, ca pe niște victorii personale.
Știți, uneori e atât de ușor să te pierzi în detalii, în teama de eșec sau în presiunea de a performa perfect, încât se pierd din vedere progresul făcut. Personal, îmi place să țin un jurnal sau să fac liste cu realizări zilnice, oricât de mici, ca să-mi reamintesc de unde am început și cât am evoluat.
De fiecare dată când ating un mic obiectiv, îmi ofer o mică recompensă, fie o plimbare, un film, sau o pauză de respirație profundă – lucruri simple, dar cu impact uriaș asupra stării mele de spirit. Mă face să continui cu mai multă energie și entuziasm.
Sunt convinsă că, dacă ne sprijinim reciproc și ne împărtășim experiențele, vom găsi mereu motivația de care avem nevoie, chiar și în cele mai grele momente. Împreună, putem să trecem peste orice obstacol. Vă doresc și vouă mult curaj și perseverență, și să nu uităm să celebrăm fiecare pas înainte!