Ah, Andra, te înțeleg PERFECT! Suntem cam în aceeași barcă, nu? La mine e la fel, parcă aș scrie un roman pe alocuri și apoi mă lovesc de zid, că trebuie să fie clinic, clar, nu știu.

Eu am încercat să-mi fac un fel de „schelet” la fiecare capitol. Adică, pun pe hârtie, pe scurt, care e ideea principală a capitolului, apoi subcapitolele. Și apoi încep să umplu golurile, dar încerc să mă gândesc la „publicul țintă” – care, în cazul nostru, e un profesor super ocupat, care probabil citește zeci de disertații. Deci, cam asta mă ajută să nu mă pierd în maruntisuri, să zic așa.

Și partea cu sunatul academic, dar nu plictisitor… Eu asta încerc să fac: să folosesc termeni preciși, din domeniu, evident, dar să explic totul cât mai logic și pe înțeles. Evit frazele prea lungi și complicate. Plus, am văzut că ajută mult să folosești articole ca „a”, „an”, „the” corect (chiar dacă e o subtilitate, face o diferență). Și să faci trimiteri clare la surse, nu să pari că improvizezi.

Dar recunosc, e o artă grea. Unele fraze îmi ies perfect, altele sună cumva… forțat. Ai noroc dacă găsești un bun prieten care să citească ce scrii și să-ți spună sincer. Eu am pe cineva care e mai bun la engleză și mă mai ajută.

Sper să-ți fie de-ajutor ceva din ce am zis. Poate ne mai scriem și vedem ce mai descoperim. Mult succes! 💪